O gravidă și-a adus copilul pe lume noaptea, în mijlocul străzii! Totul s-a petrecut în Botoșani. Femeia în vârstă de 36 de ani ieșise la plimbare cu iubitul ei. Din senin a început să simtă dureri foarte puternice.
Femeia a mai avut putere să sune la 112, dar nu a putut să le explice medicilor situația.
Iubitul ei a preluat telefonul și a cerut ajutorul ambulanței, dar nu ar fi precizat că partenera lui era însărcinată.
în momentul în care ambulanța a ajuns la locul în care se afla femeia, echipajul a constatat că bebelușul venise deja pe lume.
„Pacienta a fost preluată şi aşezată pe targă. În acel moment am observat şi fătul, deja ieşit. Au primit amândoi primul ajutor de urgenţă, după care au fost transporaţi la Maternitate ”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.
Nou-născutul are aproape 3 kilograme și a fost dus de urgență la spital împreună cu mama lui, unde a fost internat la Terapie Intensivă Neonatală.
Micuțul nu se afla într-o stare prea bună când a ajuns la unitatea medicală. Pe de altă parte, starea mamei este stabilă. Aceasta este la a doua naștere și suferi de afecțiuni psihice.
„Este vorba despre un băieţel de 2.990 de grame, admis în Terapie Intensivă Neonatală, cu stare generală influenţată, cu semne de suferinţă intrauterină, cu hipoxie perinatală, hipotermie moderată a nou-născutului. S-au iniţiat terepie de echilibrare a termoreglării, stabilizare cardiorespiratorie”,
a precizat medicul primar în neonatologie Carmen Zaboloteanu, medic şef al secţiei Neonatologie din cadrul Maternităţii Botoşani.