In articol:
Scene șocante s-au petrecut marți pe o stradă din localitatea Ovidiu, în județul Constanța. O femeie a fost atacată cu un cuțit de către un individ. Femeia avea un ordin de protecție împotriva agresorului, dar aceasta ar fi refuzat monitorizarea acestuia printr-un dispozitiv electronic.
Citește și: VIDEO Căldură extremă doar în Balcani! Pe ce loc se află România în topul celor mai fierbinți țări?
Agresorul a atacat-o în plină stradă pe femeia din Constanța
Polițiștii care au ajuns la fața locului au constatat că pe numele bărbatului era emis deja un ordin de protecție. Oamenii legii fac acum cercetări în acest caz, pentru a determina cu exactitate cum s-a petrecut atacul.
„La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 08.45, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ovidiu au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată fizic de un bărbat, pe strada Stejarului, cu un obiect tăietor – înțepător.
Din primele verificări rezultă că împotriva bărbatului era emis un ordin de protecție de către instanța de judecată, victima refuzând monitorizarea bărbatului prin montarea unui dispozitiv electronic.
Cercetările în acest caz sunt continuate, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale care se impun”,
Citește și: VIDEO Bătaie pe plajă pentru un șezlong. Două femei s-au încăierat pentru un loc cât mai aproape de mare