In articol:
UPDATE: Un copil în vârstă de 7 ani a suferit o fractură deschisă femur și fracturi costale, fiind internat pe secția Chirurgie Pediatrică. Un alt copil, în vârstă de 9 ani, este iternat pe secția de Neurochirurgie, suferind de traumatism cranio cerebral mediu, fractură bază craniu, otoragie dreaptă.
Un grav accident rutier s-a petrecut în această dimineață, pe E84. Două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma impactului, o femeie și un copil au rămas încarcerați între fiarele mașinii. În ce stare se află victimele?
Au rămas încarcerați între fiarele mașinii
Accidentul s-a petrecut pe E85, în zona localității Drăgușeni.
În jurul orei 4:20, două autoturisme s-au lovit. Nouă persoane, cu vârste curprinse între 5 și 40 de ani, se aflau în cele două autoturisme la momentul accidentului. La fața locului s-au deplasar mai multe echipaje care s-au confruntat cu o misiune dificilă, extracția a două victime, încarcerate. Este vorba despre o femeie și un copil care cu greu au fost scoși dintre fiarele mașini. Din fericire, extracția celor două victime s-a desfășurat în siguranță, cei doi fiind predați medicilor.
Cele nouă persoane au fost transportate de urgență, la spital, în stare conștientă.
În urma impactului, mașinile implicate au fost distruse complet.
Potrivit primelor informații, nu se cunosc detalii despre circumstanțele în care s-a petrecut evenimentul rutier. Polițiștii continuă cercetările.
Ce au transmis autoritățile
"Accident rutier produs între două autoturisme, în această dimineață, în jurul orei 4:20, pe raza localității Drăgușeni (E85).
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
În eveniment au fost implicate 9 persoane, printre care și 5 minori. Două dintre persoane, o femeie și un copil, au rămas încarcerate.
La fața locului, s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de transport victime multiple, cu sprijinul a 7 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
În urma evaluării celor implicați în eveniment, toate cele 9 persoane, conștiente și cooperante, au necesitat îngrijiri medicale.
Pompierii au extras cele două victime încarcerate și le-au predat echipajelor medicale și paramedicale.
După stabilizare, cele 9 victime au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate", se arată în comunicatul transmis de autorități.