In articol:
Începând cu 8 iulie, maimuțele au început să atace consecutiv oameni în districtul Ogori din prefectura Yamaguchi, în sud-vestul ţării. Cel mai grav incident a fost atunci când maimuţa a zgâriat grav un copil după ce a invadat locuinţa familiei.
Maimuța a atacat grav copiii
„ Dădeam cu aspiratorul când mi-am auzit copilul plângând, aşa că m-am întors şi am văzut că maimuţa o apucase de picioare în timp ce se juca pe podea.
Weekendul trecut, maimuţa a deschis uşa de sticlă a unui apartament de la primul etaj şi a zgâriat piciorul unei fetiţe de patru ani, lăsând-o cu răni uşoare, înainte de a ataca alte persoane din apropiere, susține agenţia de presă Kyodo.
Autorităţile au întins capcane pentru animal şi i-au avertizat pe locuitori să nu lase ferestrele deschise. Primăria locală a distribuit pliante prin care atenţionează localnicii să fie atenți.
În luna mai au fost observate aproximativ 40 de maimuţe în zonă, a relatat agenţia de presă NHK.
În ultimii ani, în toată ţara au fost văzuţi urşi şi porci mistreţi şi chiar au fost înregistrate atacuri.
Citeste si: Un bebeluș a murit după ce a fost răpit de maimuțe
Cauza care ar duce la astfel de evenimente neplăcute este legată de lipsa ghindelor din habitatul natural al animalelor, fiind astfel nevoite să ajungă zone populate în căutarea hranei.