Purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Galati, Gabriela Costin, a declarat ca accidentul a avut loc marti dupa-amiaza pe strada Otelarilor din municipiul Galati.
"Din primele cercetari reise ca un sofer de 32 de ani nu a acordat prioritate la o trecere de pietoni si a lovit o femeie de 45 de ani si doi copii de 8 si 9 ani. Toti trei au fost transportati la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale", a spus Gabriela Costin.
Femeia, care a suferit un traumatism cranio-cerebral, dar si alte leziuni, a fost transportata la Spitalul Judetean din Galati, iar cei doi copii au fost dusi la Spitalul de Copii "Sf. Ioan din Galati", doar unul dintre ei suferind leziuni.
Soferul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Politistii fac cercetari in acest caz pentru vatamare corporala din culpa.
Sursa: News.ro