O nouă apariție a Reginei Elisabeta a II-a după ce a ieșit din spital

Joi, 28 octombrie 2021, Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a apărut din nou într-un videoclip ce a fost publicat pe contul de Twitter al familiei regale în care oferea, în videoconferinţă, Medalia de Aur a Reginei pentru Poezie scriitorului David Constantin.

„Sunt fericită că pot să vă văd, chiar dacă în manieră virtuală”, a declarat regina interlocutorului ei. Poetul Simon Armitage, un precedent laureat, i-a acordat recompensa noului premiat în locul suveranei.

„Nu ştiu ce veţi face, o veţi pune într-un dulap?”, a întrebat regina. „Undeva în siguranţă”, i-a răspuns David Constantine, "în această seară le-o voi arăta copiilor mei şi nepoţilor care ne aşteaptă”.

„Este chiar o medalie frumoasă, nu-i aşa?”, a mai spus regina, al cărei portret este gravat pe decoraţie.

„Minunată”, a asigurat artistul.

Citeste si: Regina Elisabeta a II-a a participat la primul eveniment după spitalizarea recentă

Regina Elisabeta aII-a nu va participa la Summitul Climatic COP26

Este prima apariţie a reginei după anunţul că nu va mai participa la COP26. Palatul Buckingham a indicat că suverana se va adresa delegaţiilor reunite printr-un mesaj video.

Regina Elisabeta a II-a nu va participa „din păcate” la recepția de la Summitul Climatic COP26 care va avea loc săptămâna viitoare la Glasgow, ca urmare a sfatului medicului de a se odihni, a anunțat marți Palatul Buckingham, scrie CNN.

Anunțul că Regina va lipsi de la Summitul COP26 a venit la doar câteva ore după ce și-a îndeplinit primele angajamente oficiale, virtual, de la Castelul Windsor, după ce a petrecut o noapte la spital și a anulat o călătorie în Irlanda de Nord săptămâna trecută.

Videoconferință

(sursa foto: Instagram)

Regina Angliei a avut două audiențe online în aceeași zi

„Majestatea Sa Regina a condus astăzi două audiențe online de la Castelul Windsor”, a anunțat Palatul Buckingham marți, 26 octombrie 2021, într-un comunicat de presă. Ea i-a primit pe ambasadorul Republicii Coreea, Gunn Kim, și pe ambasadorul Elveției, Markus Leitner.

Regina plănuia să participe luni la o recepție la Glasgow.

Palatul Buckingham a anunțat că Regina se va adresa delegaților printr-un mesaj video înregistrat.

Citeste si: Regina Elisabeta a II-a a fost internată în noaptea de miercuri spre joi: „Este într-o stare bună”

Prima apariție a Reginei după ce a ieșit din spital

(sursa foto: Instagram)

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, internată o noapte în spital

Se pare că săptămâna trecută, regina Angliei a fost internată timp de o noapte la spitalul privat King Edward VII, din centrul Londrei, pentru efectuarea "unor analize preliminare", însă Casa Regală nu a specificat despre ce fel

de analize este vorba.

Totodată, Regina Elisabeta a II-a a fost nevoită să-şi anuleze săptămâna trecută o vizită privată în Irlanda de Nord la sfatul medicilor.

Potrivit mediilor britanice, Elisabeta a II-a realizează sarcini uşoare, precum citirea corespondenței sau a unor documente oficiale.

Internarea pentru o noapte săptămâna trecută a fost prima după ce suverana britanică a fost spitalizată, în 2013, în aceeaşi clinică, din cauza unei gastroenterite.


Autor