O nouă țeapă îi lasă pe români fără bani, în prag de sărbători: „Să nu dați curs niciunei solicitări venite din partea necunoscuților care vă promit marea cu sarea”
De sărbători, an de an, românii trebuie să fie atenți la escrocheriile care circulă atât pe internet, cât și in viața reală. Iată care sunt două dintre acestea.
Românii sunt victimele escrocheriilor din ce în ce mai des, iar de această dată hoții merg mai departe.
Primarul localității Mărăcineni din județul Buzău a postat, în mediul online, o informare cu privire la o situație nouă, în localitatea pe care o conduce.
O nouă țeapă circulă printre români, în prag de sărbători
În Mărăcineni a fost inaugurat un gazoduct, iar escrocii au profitat de pe urma acestui lucru și au făcut deja primele victime.
Gazoductul asigură alimentarea cu gaze pentru circa 4.000 de gospodării din Mărăcineni, Căpățânești și Potoceni, inclusiv pentru instituțiile publice din cele trei sate.
Primarul a expus faptul că în localitatea sa există persoane care promit branșări la rețeaua de gaze și cer bani în avans.
„O locuitoare a comunei noastre a rămas deja fără suma de 1.000 de lei, pe care i-a perceput-o un așa-zis reprezentant al 'firmei de gaze'. Bineînțeles că respectivul nu mai răspunde la telefon, iar doamna a rămas acum cu paguba.
Prin urmare, vă rugăm insistent să nu dați curs niciunei solicitări venite din partea necunoscuților care vă promit marea cu sarea", a scris pe Facebook primarul din Mărăcineni, Constantin Dumitru.
În postare este menționat numele unei singure firme autorizate să facă branșamente la rețeaua locală de gaze, în încercarea de a-i face pe oameni atenți, pentru a nu mai pica în plasa escrocilor.
O altă escrocherie este des întâlnită în această perioadă
Specialiștii în securitate cibernetică spun că infractorii s-au gândit la o nouă escrocherie în ceea ce privește vacanțele românilor în perioada sărbătorilor.
Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) și una dintre cele mai cunoscute bănci din țara noastră îi avertizează pe românii care își utilizează cardurile despre noua campanie de phising care a împânzit platformele de rezervări online la unitățile de cazare.
Prima dată, atacatorii ar încerca să obțină acces la conturile proprietarilor de pe platformele de rezervări online, urmând ca apoi ei să poată trimite un e-mail de la un „client” în care adaugă un link fraudulos pentru a le face pe victime să își insereze datele personale pe site-ul atacatorilor.
Apoi, extrag datele celor care au făcut rezervări, cum ar fi numele lor, detaliile rezervării și modul de plată. Ulterior, ei se folosesc de datele furate pentru a transmite mesaje dându-se drept proprietari și solicitându-se clienților să își adauge „liniștiți” datele bancare pentru a-și confirma rezervarea sau pentru a-și valida cardul.
Cei ce nu fac acest pas vor fi înștiințați că le va fi anulată rezervarea. Cei ce își pun datele cardului pe site-ul fals care seamănă cu cel oficial, riscă să transmită toate datele lor atacatorilor.