O nouă tragedie aviatică! A fost nevoit să aterizeze forțat! Mai mulți morți și răniți grav!
Cel puţin trei persoane au murit într-o aterizare de urgenţă a unui avion cargo.
Cel puţin trei persoane au murit într-o aterizare de urgenţă a unui avion cargo, în apropiere de aeroportul de la Liov, în vestul Ucrainei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.
”Trei persoane au fost ucise, trei persoane au fost rănite, iar soarta altor două persoane este necunoscută”, au anunţat serviciile ucrainene de urgenţă, precizând că este vorba despre şapte membri ai echipajului şi o persoană care însoţea încărcătura.
Avionul de talie mică, de tip Antinov-12, a aterizat la mai puţin de 2 kilometri de pista Aeroportului din Liov, fără să ia foc, au precizat serviciile de urgenţă.
Într-o fotografie publicată pe site, apare un avion cu o aripă avariată, în condiţii de ceaţă densă.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Ministrul ucrainean al Infrastructurii Vladislav Kriklii a anunţat că au murit cinci persoane.
Ministrul a precizat pe Facebook că aterizarea de urgenţă a fost efectuată deoarece avionul şi-a ”epuizat carburantul”.
El a precizat că avionul aparţine companiei Ukraine Air Alliance şi venea de la Vigo, în nord-vestul Spaniei.
O anchetă cu privire la incident era în curs.
Citeste si: TRAGEDIE! Un avion s-a prăbușit!
Citeste si: HALUCINANT! Un copil de 13 ani a ajuns la spital în comă! Totul s-a petrecut la școală!