O politista din Timisoara a ajutat o mama sa isi aduca pe lume fiica. Totul s-a intamplat in plina strada
Misiune plina de emotii, dar incununata de o mare bucurie pentru o politista din Timisoara. A ajutat o femeie sa-si aduca ,pe lume, copilul in plina strada. ##VIDEO42910##
Micuta a venit pe lume pe campul de langa adapostul pentru oamenii strazii, pe o saltea, in toiul noptii, la minus sapte grade Celsius. Politistii locali care supravegheau locul nu stiau ca tanara de 32 de ani este insarcinata. Abia cand au apucat-o chinurile facerii, agentul Carmen si-a dat seama ca urmeaza sa asiste la nasterea unui copil.
"Am constatat ca are cordonul ombilical in jurul gatului.
Prima reactie a fost cum sa-l desfac cat mai repede pentru a putea copilasul sa respire si sa scoata un sunet, ceea ce s-a si intamplat.", a spus cea care a ajutat la nastere.
Fetita cantareste 2.320 de grame si acum este la incubator. "I s-au acordat ingrijirile necesare, nu a pus probleme din punct de vedere obstetrical. Am inteles de la colegii pediatri si bebelusul este in stare stabila.", a declarat dr. Florica Aljobory, Maternitatea Odobescu Timisoara.
Atat moasa de ocazie, cat si medicul de pe Ambulanta se numesc Carmen, asa ca mama a fost intrebata daca ar vrea ca si pe micuta ei sa o cheme la fel, iar mamica a acceptat.