O tânără de 35 de ani a murit la scurt timp după naştere. Anchetă la Spitalul Județean Focșani
Poliţia Judeţeană Vrancea şi conducerea Spitalului Judeţean Focşani au demarat anchete după moartea unei femei de 35 de ani, la scurt timp de la naştere. Femeia a născut în mod natural o fetiţă de 4.500 de grame, sănătoasă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu, o anchetă a fost demarată în urma plângerii soţului unei femei de 35 de ani care a murit, în noaptea de marţi spre miercuri, la Spitalul Judeţean Focşani, după ce a născut pe cale naturală.
”Azi-noapte, la Spitalul Judeţean Focşani, a decedat o femeie în vârstă de 35 de ani, la scurt timp după ce a născut.
În cursul acestei dimineţi, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea a fost înregistrată plângerea soţului în cauză, în baza căreia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpa. În funcţie de rezultatul cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale în cauză”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, inspector principal Catalina Murariu.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Focşani, Alina Cosma, a anunţat că la nivelul unităţii medicale va fi demarată o anchetă administrativă şi una internă în urma căreia se vor stabili împrejurările în care a survenit decesul tinerei şi dacă poate fi vorba de culpa medicală.
Nicoleta, tânăra de 35 de ani, era din Odobeşti şi era la prima sa naştere. Femeia ar fi mers la controale periodice de la 6 săptămâni, fără a avea probleme cu sarcina sau de sănătate.
Tânăra era, însă, supraponderală, cântărind circa 120 de kilograme.
Conducerea Spitalului Judeţean Focşani a anunat că va face precizări despre acest caz, după analizarea situaţiei.