O tulpină mortală a variolei maimuței, din ce în ce mai răspândită. OMS, la un pas să declare epidemie internațională
O tulpină extrem de periculoasă a variolei maimuței a făcut Organizația Mondială a Sănătății să intre în alertă.
Variola maimuței a făcut Organizația Mondială a Sănătății să intre în alertă. OMS a convocat un comitet de experți pentru a determina dacă este necesară declararea unei urgențe internaționale.
Mai exact, OMS ia în calcul declararea unei epidemii de variola maimuței, după ce o tulpină letală a acesteia se răspândește rapid în țările africane.
Citește și: O tânără a primit, timp de 6 luni, diagnostice greșite, de la epilepsie la cancer și apoi verdictul crunt
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Directorul OMS spune că ONU și centrele africane pentru prevenirea și controlul bolilor se pregătesc să își intensifice eforturile, după ce virusul a început să se răspândească mai puternic.
„Dar este nevoie de mai multe fonduri şi de susţinere în vederea unui răspuns global. Am în vedere convocarea unui comitet de urgenţă privind reglementările sanitare internaţionale, care să mă consilieze dacă epidemia de mpox ar trebui declarată urgenţă de sănătate publică de interes internaţional”,
a scros Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pe X.Pe parcursul lunii iulie, Organizația Mondială a Sănătății a emis avertizări cu privire la pericolul pe care variola maimuței îl prezintă pentru oameni, având în vedere că o tulpină care duce la o mortalitate mai mare se răspândește constant în Congo.
Burundi, Coasta de Fildeş, Kenya, Rwanda şi Uganda au anunțat că au depistat mai multe cazuri de variola maimuței.
Republica Democrată Congo a raportat peste 11.000 de cazuri, dintre care 450 de decese, potrivit Agerpres. În urmă cu doi ani, OMS a declarat urgență de sănătate publică de interes internațional din cauza variolei maimuței. Starea de alertă s-a încheiat în mai 2023.Printre simptomele variolei maimuței se numără:
-Erupții cutanate veziculoase care provoacă prurit (mâncărimi);
-Leziuni in orice zona a corpului- inclusiv in jurul organelor genitale, anusului, leziuni in jurul gurii si al ochilor;
- Febra;
-Durere in gat;
-Durere musculara;
-Durere de spate;
-Ganglioni limfatici măriți in volum.