In articol:
- Ce se precizează în comunicatul transmis de Inspectoratul Județean de Poliție Gorj
- Petrecăreții au altă variantă a poveștii
O echipă formată din opt agenți de Poliție şi jandarmi au pătruns într-un apartament din Târgu-Jiu, județul Gorj , pentru a pune capăt unei petreceri care se desfășura ilegal.
Ce se precizează în comunicatul transmis de Inspectoratul Județean de Poliție Gorj
,,În noaptea de 16/17 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unui apartament de pe raza municipiului Târgu Jiu, mai multe persoane tulbură ordinea și liniștea publică. Cu ocazia intervenției, doi bărbați, de 34 de ani, din municipiul Târgu Jiu, s-au manifestat agresiv față de forțele de ordine și le-ar fi adresat totodată și amenințări cu moartea, împreună cu alți doi bărbați, de 36 și 37 de ani, din municipiul Târgu Jiu.
Citeste si: Doi copii din Iași au fost loviți de o bară de aluminiu, smulsă de vânt
Petrecăreții au altă variantă a poveștii
Petrecăreții au o cu totul altă variantă a poveștii şi susțin că forțele de ordine s-au purtat abuziv cu ei. Motiv pentru care trei dintre participaţii la petrecere de apartament au depus plângeri împotriva oamenilor legii sub acuzația de purtare abuzivă şi violare de domiciliu.
,,Au venit la noi la ușă opt polițiști și jandarmi, cu toate că muzica nu era tare încât să deranjeze vecinii. Am deschis, ne-au cerut un buletin, le-am dat și am stat de vorbă, le-am spus că suntem nouă persoane, dintre acestea, cinci făceam parte din aceeași familie. Între timp a ieșit și ginerele meu la ușă și le-a spus că am oprit muzica de tot, iar unul dintre polițiști l-a prins de braț să-l scoată afară din apartament, cu toate că le-a zis că și el locuiește acolo", a povestit pentru gorjonline.ro unul dintre membrii familiei.
Una dintre participantele la petrecere mărturisește că oamenii legii au dat cu spray lacrimogen în apartament fără a ţine cont că erau şi copii acolo.
,,Au dat cu spray lacrimogen fără să-i intereseze că aveam fetița în brațe. Am apucat doar să duc minora de 2 ani în camera, iar când m-am întors mi-au dat cu spray direct în față. Toți cei din casă eram leșinați pe jos, iar după ce ne-am revenit, ginerele s-a dus pe balcon și ei au intrat peste noi, l-au luat forțat și l-au scos afară din apartament, însă în fața ușii l-au bătut. Mi-au distrus apartamentul. Nu au ținut cont de copil, iar când le-am spus să cheme o salvare pentru fetiță, din cauză că vomita, au spus că nu este treaba lor", a povestit una dintre femeile prezente la petrecere.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro