Obiceiuri si traditii in Vinerea Mare: Ce nu ai voie sa faci astazi!
Vinerea Mare sau Vinerea Pastilor, Vinerea Seaca, Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu a intregii crestinatati
Vinerea Mare sau Vinerea Pastilor, Vinerea Seaca, Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu a intregii crestinatati pentru ca in aceasta zi a fost rastignit si a murit Mantuitorul lumii, Iisus Hristos, informeaza crestinortodox.ro.
In aceasta zi se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Este ultima vineri din Postul Pastilor si, potrivit traditiei, este zi de post negru, adica nu se bea decat apa toata ziua.
Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Din strabuni se stie ca prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.
Din stramosi se spune ca pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfantul Aer nu-i doare capul, mijlocul si salele in cursul anului, iar daca isi sterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.
In acesta zi de vineri, seara, se canta Prohodul si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf, care simbolizeaza trupul Mantuitorului.
Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant, potrivit crestinortodox.ro.La terminarea slujbei se seara din Vinerea Mare, femeile obisnuiesc sa mearga la morminte, unde aprind lumanari si-si jelesc mortii. La sfarsitul slujbei, preotul imparte uneori florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. in trecut, lumea pleca acasa cu lumanarile aprinse pe drum, ca sa afle si mortii de venirea zilelor mari.
Acestia ocoleau casa de trei ori si, atunci cand intrau, se inchinau, faceau cate o cruce cu lumanarea aprinsa in cei patru pereti sau doar la grinda de la intrare si pastrau lumanarea pentru vremuri negre.Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Din mosi stramosi se crede ca daca ploua in Vinerea Mare anul va fi manos, iar daca nu, nu va fi roditor. Unii considera ca, daca se scufunda in apa rece de trei ori in aceasta zi, vor fi sanatosi tot anul.
Unii obisnuiesc sa afume casa cu tamaie in Vinerea Mare, inconjurand-o de trei ori, in zorii acestei zile, pentru ca ganganiile si dihaniile sa nu se apropie de casa si de pomi scrie crestinortodox.ro.
Iata ce nu ai voie sa faci in acesta zi sfanta
In Vinerea Mare trebuie sa se evite lucrarile agricole, in special mersul pe camp, semanatul sau alte activitati asemanatoare. Aceasta zi mai poarta si numele de Vinerea Seaca si asta pentru ca tot ceea ce se seamana nu rodeste.
In acesta zi nu se sacrifica pasari sau animale, asa ca daca doriti sa sacrificati un animal sau pasari pentru a avea produse din carne de Paste, este bine sa faceti acest lucru din timp.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
In Vinerea Mare este interzis spalatul. De asemenea, in aceasta zi nu se coase si nu se face curatenie.
In aceasta zi nu se merge la frizer. Cei mai superstitiosi evita sa se tunda in Vinerea Mare, deoarece se spune ca le va muri cineva din familie. Cu toate acestea, exista anumite zone, cum e cazul Moldovei, unde oamenii cred ca vor fi feriti de anumite afectiuni si boli daca merg la frizer.