In articol:
- Ancheta de la Crevedia continuă
- Care este starea victimelor, în urma exploziilor de la Crevedia
- 25 de pacienți au fost externați
- Care este starea pacienților transferați în străinătate?
Aflat în apropierea gardului de lângă gospodăriile care au fost distruse în urma exploziilor, jandarmii au luat telefonul, care prezenta urme de arsură.
În cazul cel mai probabil, el va dispune expertizarea sa, în speranța că vor fi găsite informații cu imagini din momentul în care au avut loc exploziile.
„La locul exploziei de la Crevedia, la perierea finală de la cercetarea la fața locului, a fost găsit un telefon mobil. Acesta ar putea conține date importante pentru anchetatori. Telefonul a fost ridicat de jandarmi din dreptul caselor soților Barbu, care au fost înmormântați azi, și a celei de a treia victime, decedată și ea.
Aparatul, care constituie și el probă, va fi predat procurorului de caz, va fi trimis pentru a fi realizată expertiza informatică și este posibil să conțină chiar și imagini dinainte de explozie sau din timpul exploziei”, au declarat surse judiciare pentru Gândul.ro.
Ancheta de la Crevedia continuă
Ancheta de la Crevedia este în continuă desfășurare, astfel că procurorii au pornit patru anchete.
Două anchete au fost pornite de către DNA, o alta de către Parchetul Militar, care vizează intervenţia pompierilor şi ancheta Parchetului General care vizează exclusiv ce s-a întâmplat în seara în care au avut loc exploziile.
În cadrul ultimei anchete ar trebui să se găsească și responsabilii pentru această situație.
Anchetele vizează pentru moment fapte, nu persoane. Niciun suspect nu a fost identificat în cazul exploziilor.
Care este starea victimelor, în urma exploziilor de la Crevedia
Ministerul Sănătății a făcut un anunț cu privire la starea victimelor exploziilor de la Crevedia. Doi pacienți răniți, internați în România și alți cinci, transferați în străinătate, sunt intubați și ventilați mecanic.
Citeste si: Daniela Gyorfi, dezvăluiri inedite despre Liviu Guță. Ce crede artista despre dispariția acestuia- kanald.ro
În ceea ce privește pacienții intubați din România, unul dintre ei se află la Spitalul Clinic de Urgență București.
Celălalt pacient este la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni".
25 de pacienți au fost externați
Dintre cei 16 pacienți internați, aflați în stare medie sau ușoară, șase sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, patru- la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni", cinci la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, unul la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, potrivit MS.
De asemenea, au fost externați 25 de pacienți.
Trei dintre ei au decedat. În urma exploziilor de la Crevedia, 12 răniți au fost transferați în străinătate.
Care este starea pacienților transferați în străinătate?
Dintre cei 12 pacienți, unul dintre ei este transferat la Bruxelles. Acesta are suprafața corporală arsă mai mult de 15%.
De asemenea, este intubat și ventilat mecanic, stabil hemodinamic. "Evoluţie clinică favorabilă", potrivit MS.
Al doilea pacient, transferat la Bruxelles, are suprafața corporală arsă peste 20%. Respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar evoluția clinică este favorabilă.
Un pacient transferat la Milano are o suprafață corporală arsă peste 90%. Este intubat și ventilat mecanic. De asemenea, este stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor intensiv. Starea sa este una critică.
Al doilea pacient care a fost transferat la Milano are o suprafață corporală arsă de peste 45%. Este intubat și ventilat mecanic. De asemenea, este stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.
Citeste si: Care este, de fapt, relația dintre Lavinia Pîrva și Andreea Bălan: "Mi-e colegă, dar..."- radioimpuls.ro
Cei doi pacienți care au fost transferați în Berlin, respiră spontan. De asemenea, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.
Doi pacienți transferați la Graz, în Austria, respiră spontan. De asemenea, aceștia prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, sunt stabili hemodinamic.
Pacientul care a fost transferat la Viena, cu arsuri pe o suprafață mai mare de 25% din corp, respiră spontan. De asemenea, acesta este stabil hemodinamic, iar starea sa clinică nu are modificări în ultimele 24 ore.
Pacienții transferați la Lubeck (Germania) sunt intubați și ventilați mecanic. De asemenea, sunt stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Aceștia au arsuri pe 40% și 30% din suprafața corpului.
Starea de sănătate s-a ameliorat în cazul pacientului transferat la Bergen, Norvegia. Acesta are arsuri de peste 25% din suprafața corporală. De asemenea, respiră spontan și este stabil hemodinamic.
Sursa: Antena3.ro, Gândul.ro