Odinioara "doctorul Romaniei", acum ruina! Baile Govora au ajuns un focar de infectie
Cei care se duc sa caute vindecarea la Baile Govora, mai rau se imbolnavesc cand vad in ce hal a ajuns statiunea. Fostele baze de tratament, la care veneau mii de oameni pe vremuri, zac acum in paragina. Si, ca sa fie complet peisajul dezolant, izvoarele cu apa tamaduitoare au fost inchise pentru analize, in plin sezon.
Daca in trecut era supranumita "doctorul Romaniei"... acum e cadavru
Singura marturie ca statiunea Baile Govora era odinioara "doctorul Romaniei". Din toate colturile tarii veneau oameni pentru a face tratamente cu apa-minune, care ar vindeca bolile de plamani, de piele si reumatismul. Iata cum arata acum una dintre bijuteriile arhitectonice, fosta baza de tratament.
Paturi sfartecate si obiecte sanitare zac printre ruine. Peretii s-au prabusit, ferestrele sunt toate tandari, iar intreaga priveliste este cutremuratoare.
"Eu am facut acolo in 74 tratament. Va spun, era un paradis. Un paradis era. Acum e balarit tot. Nu am recunoscut nici cladirea. Parca nu mai sunt cladirile, le-a acoperit padurea", spun dezamagiti turistii.
In 1980, peste 40 de mii de oameni se tratau la Baile Govora.
Dupa revolutie, totul s-a privatizat, iar nepasarea si interesele unora au condamnat statiunea... la moarte!
Din pacate, turistii nu le pot ocoli. In centru, o alta fosta perla isi prevesteste prabusirea. Pe vremuri, aici era pavilionul pentru bai.
"Vara erau cate 4 mii de turisti pe aici. Se faceau tratamente. Erau cabinete, bai tot felul de tratamente cu sulf, iod. In plus, vara erau detasati doctori", spun oamenii.
MIHAI MATEESCU, PRIMARUL ORASULUI BAILE GOVORA: " Mi-ati pus o intrebare foarte direct si simt arsura ei dar si arsura mea, care sangereaza continuu".
Intrebat de soarta cladirilor, primarul tresare. Spune ca a discutat de nenumarate ori cu proprietarul lor, SC Baile Govora SA, ba chiar i-ar fi propus un pact: "Sa fie date primariei ca din proiectul generos 10% sa fie taxa terenului. Automat, proprietarul era despagubit. Nu s-a reusit".
Astfel ca tot ce au putut sa faca autoritatile locale a fost sa decida impozitarea ruinelor cu pana 500%.
Directorul societatii SC Baile Govora SA a refuzat sa stea de vorba cu noi.
Pana sa ajunga la celebrele izvoare, carora li s-a dus vestea ca ar tamadui lumea de boli, turistii dau cu ochii de o fosta uzina, care arata si ea de parca ar fi trecut prin razboi. Iar cand sa-si clateasca gustul amar cu apa miraculoasa, au un alt soc.
Pare halucinant, dar doua din cele trei izvoare au fost inchise in plin sezon pentru ca cei de la Directia de Sanatate Publica sa faca analize.
Cu toate acestea apa este cautata in continuare.
"Eu beau in fiecare zi... Sotia doar de asta bea si i-a scazut diabetul", spune acest barbat din Bistrita vine de noua ani la Govora. Spune ca a simtit pe pielea lui puterea vindecatoare a apei care izvoraste de aici.
Ajungem si la strandul cu apa iodata, la marginea orasului. Il administreaza aceeasi societate care a lasat in paragina toata perla statiunii.
10 lei costa intrarea, dar mare lucru nu gasesti. Din cele trei bazine... doua sunt goale. In jur, cateva cabanute modeste in care turistii se pot caza. In rest, nimic. Nici macar liniste nu mai e, se plang cei care vin la tratament.
E trist ca in plin sezon, nu regasim mai mult de 10 turisti, care se multumesc si cu putin.
Gresit, ar spune autoritatile, care se mandresc cu un parc "traznet", facut cu fonduri europene. Ar putea admira aici fantanile arteziene si cei trei... palmieri, insirati, sfidator parca, in drumul spre ruinele fostelor baze de tratament. Atat s-a putut, atat s-a facut, spune primarul, care se vaita ca duce o lupta oarba cu toata lumea ca sa revigoreze statiunea. Se lauda cu un cinematograf, una dintre putinele bijuterii pe care a reusit sa o recupereze si singura cladire reabilitata dupa aproape doua decenii.
Unica, dar scumpa. 1 milion de euro a fost nota de plata. Mai departe, toata speranta e pusa in investitori, care sa resusciteze statiunea. Daca vrei, se poate. O dovedesc cele doua-trei hoteluri private, care au fost reabilitate si in care se fac tratamente cu bilete de trimitere pentru pensionari. Atat!