In articol:
Tânăra în vârstă de 25 de ani, care s-a prezentat cu numele Elaha, spune că a fost agresată sexual de Saeed Khosty, un fost purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Interne. Acesta a negat acuzaţiile, spunând că a divorţat de Elaha în urma unei „căsătorii oficiată prin consimţământ”.
„M-a filmat şi m-a ameninţat că publică videoclipul”
În videoclipul postat marţi, Elaha povesteşte în lacrimi calvarul prin care a trăit timp de câteva luni.
” Am fost bătută. Am fost violată. Nu ştiam ce ar trebui să fac. M-a filmat şi m-a ameninţat că publică videoclipul”, afirmă tânăra.
Citeste si: Un bebeluș de 10 luni a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD, în urma unui accident rutier
Elaha, care pretinde că este fiica unui fost general afgan, spune că a încercat să fugă, dar a fost prinsă la postul Torkham de la graniţa cu Pakistanul, de unde a fost dusă la o închisoare din Kabul.
Oficialul respinge toate acuzațiile
„ Nu am bătut-o, dar folosind drepturile mele islamice, am divorţat de ea. Regret că m-am căsătorit în grabă cu ea.
Dacă vinovăţia mea este dovedită, instanţa mă poate pedepsi. Dacă ea nu crede în instanţele din Emiratul Islamic, atunci sunt gata să merg în faţa oricărei instanţe doreşte ea ”, a mai spus Saeed Khosty.
” Îmi cer scuze mujahedinilor (luptătorilor) din Emiratul Islamic şi naţiunii Afganistan.