In articol:
Noul an trebuia să îl prindă pe Alexandru în Iordania, împreună cu soția și cei doi copii. Însă, după ce autoritățile au anunțat noile măsuri, bărbatul a renunțat.
,,Zece zile trebuie le stau în izolare după concediu, așa că mai bine renunț",
Cum anunțul privind restricţiile a fost făcut cu numai trei săptămâni înainte de sărbători, agențiile se tem că turiștii vor avea de suferit.
,,În acest moment pachetele de servicii sunt nerambursabile, cu mai puțin de o lună de zile. Practic, noi am plătit toate serviciile către compăaniile aeriene, cât și către partenerii locali.
Citeste si: Programul marilor magazine ar putea fi prelungit până la ora 23.00 înainte de Sărbători
Românii și-au luat adio de la vacanțele din țările calde
Și anul acesta, vedetele sezonului de iarnă sunt destinaţiile calde, iar companiile aeriene s-au pregătit pentru a opera cât mai multe zboruri, deși noile restricții le-ar putea strica planurile.
În cazul copiilor, cel mai probabil, pentru cei care vin din statele Uniunii Europene, nu va fi necesar testul PCR la intrarea în țară dacă sunt au mai puţin de 12 ani.
Formularul de localizare a pasagerilor va fi introdus în România tot din 20 decembrie. Acesta va trebui completat de toate persoanele care vin în țara noastră, indiferent de statul din care provin, potrivit informațiilor obținute de Madalina Bichir, reporter Kanal D.
O femeie din Braşov şi un bărbat din Vaslui, ambii repatriați din Africa de Sud, au fost primii români infectaţi cu varianta Omicron. Niciunul nu are, însă, o formă severă a bolii.
Citeste si: Un nou medicament pentru formele grave de COVID-19, autorizat în țările UE