Chiar dacă există o soluție pentru economie la căldură, prin scăderea de un grad a temperaturii din casă, românii nu sunt prea încântați de idee.
Economia se poate face cu un grad în minus în casă
Românii ar putea plăti facturi mai mici la energie dacă scad temperatura din casă chiar și cu un grad. Chiar dacă această soluție este salvatoare pentru portofel, mulți, însă, nu doresc să facă acest lucru.
Temperatura medie este de 22 de grade Celsius, arată un studiu realizat în Uniunea de Agenția Internațională a Energiei, conform stiridecluj.ro. Scăderea unui singur grad în locuințe înseamnă o economie cu 10 miliarde de metri cubi, într-un an, aproape cât tot consumul de gaze al României. De asemenea, reducerea temperaturilor cu un grad vine cu scăderi și la plata facturilor, adică o economie între 3 și 10%.
Citește și: Previziuni economice pentru anul 2023. Cât va crește economia în România în 2023?
Temperaturi mai mici, plăți mai puține
Un studiu realizat de E.ON și Kantar din 2018, arată că temperatura medie din casele românilor este de 22,3 grade Celsius, pe când germanii locuiesc la 18,2 grade. În același timp, OMS susține că temperatura de 18 grade este suficientă și potrivită pentru o persoană sănătoasă.
Virgil Popescu, Ministrul Energiei a declarat că: „Am trăit aceste restricţii, nu prea ne sunt pe plac. Şi nici mie nu-mi sunt pe plac. Ce să vă zic, 25 de grade iarnă mi se pare mult. Adică e chiar cald la 25 de grade. Iar 19 grade iarna mi se pare frig”.
Citește și: VIDEO- Haos la ajutorul de 1.400 lei pentru facturile la energie. Cum folosești cardul de energie