Utilizarea vaccinului împotriva covid-19 Johnson & Johnson este recomandată inclusiv în ţările în care circulă cele mai contagioase variante ale noului coronavirus, anunţă miercuri experţăi de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP.

„În ţările în care răspândirea variantelor este mare şi în ţările în care dispunem acum de informaţii despre utilizarea acestui vaccin în controlarea SARS-CoV-2 cauzat de aceste variante, vă recomandăm să-l utilizaţi”, anunţă

Alejandro Cravioto, preşedintele Grupului de experţi OMS în vaccinare.

Citeste si: OMS susține în continuare vaccinarea cu serul anglo-suedez

Grupul s-a reunit pentru a evalua eficienţa şi siguranţa vaccinului dezvoltat de către gigantul farmaceutic american Johnson & Johnson.

Vaccinul Johnson & Johnson, administrat persoanelor cu vârsta peste 18 ani, în doză unică

Vaccinul Johnson & Johnson, al patrulea împotriva COVID-19 autorizat în Uniunea Europeană, se administrează persoanelor începând cu vârsta de 18 ani, într-o doză unică. Protecţia începe la aproximativ 14 zile de la vaccinare. Conform prospectului, în asociere cu vaccinarea pot să apară reacţii asociate cu anxietatea, printre reacţiile adverse frecvente fiind durerea la locul injectării, durerea de cap, oboseală, dureri musculare şi greaţa.

OMS vaccinul Johnson&Johnson
Detalii despre vaccinul Johnson&Johnson.[Sursa foto: google]

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Comisia Europeană a acordat autorizaţie de introducere pe piaţă condiţionată (AIC) pentru vaccinul împotriva COVID-19 creat de Janssen Pharmaceutica NV, una dintre companiile farmaceutice Janssen ale Johnson & Johnson, acesta fiind al patrulea vaccin împotriva COVID-19 autorizat în UE.

Citeste si: Alexandru Rafila, anunț important despre vaccinul anti-COVID AstraZeneca

Acest vaccin este indicat pentru imunizarea pentru prevenirea bolii COVID-19 cauzate de virusul SARS-CoV-2 la persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste.
Vacinul Johnson & Johnson se administrează într-o singură doză.

Citeste si: Începe etapa 3 de vaccinare. Cum te poți programa

Protecţia începe la aproximativ 14 zile după vaccinare. La fel ca în cazul oricărui vaccin, este posibil ca vaccinarea cu COVID-19 Vaccine Janssen să nu ofere protecţie tuturor persoanelor vaccinate, se precizează în prospect.

Potrivit prospectului, au fost raportate evenimente de anafilaxie la administrarea acestui vaccin, astfel că trebuie să fie întotdeauna disponibil un tratament medical şi o supraveghere adecvată în caz de reacţie de tip anafilactic. Se recomadă monitorizarea atentă, timp de cel puţin 15 minute după vaccinare.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Când începe etapa a III-a a campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului. Orice român se poate imuniza

De asemenea, în asociere cu vaccinarea pot surveni reacţii asociate cu anxietatea, incluzând reacţii vasovagale (sincopă), hiperventilaţie sau reacţii asociate stresului, ca răspuns psihogen la administrarea injecţiei cu acul.

Vaccinarea trebuie amânată la persoanele cu boală acută febrilă severă sau cu infecţie acută, însă prezenţa unei infecţii minore şi/sau a febrei cu valori reduse nu constituie un motiv de amânare a vaccinării.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si