Opt focare de COVID într-o singură zi, înregistrate în trei spitale din Ploiești
Marți, 19 octombrie 2021, au fost înregistrate opt noi focare de COVID-19 în trei spitale din municipiul Ploieşti. Unul dintre focare a fost constatat la secţia de Radioterapie a Spitalului Municipal "Schuller", în timp ce alte focare s-au înregistrat la secţiile de Neurologie, Neurochirurgie şi Chirurgie din Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Potrivit datelor publicate de Prefectura Prahova, cele opt focare s-au înregistrat la Spitalul CFR Ploieşti, Spitalului Municipal Schuller şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Trei pacienți care suferă de cancer, s-au infectat cu COVID-19
3 angajați ai SJU Ploiești și 7 pacienți, infectați cu COVID-19
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti au fost identificate focare de COVID în secţia de Ortopedie şi Traumatologie unde 3 salariaţi şi 7 pacienţi sunt pozitivi la SARS-CoV-2, în secţia de Neurochirurgie unde au fost infectaţi 3 salariaţi şi 12 pacienţi; în secţia de Chirurgie II unde au fost testaţi pozitiv 23 de pacienţi şi
în secţia de Neurologie, unde sunt infectaţi doi salariaţi şi 19 pacienţi.