Orasul din Romania in care s-a renovat o gara pe bani multi, dar unde nu circula trenurile - Cum e posibil asa ceva?!
N-au mai aruncat banii, pe Apa Sâmbetei, ci i-au investit ... într-o gară! Au băgatsute de mii de euro, dar se cunoaşte. Clădirea părăsită ...de pe vremuri a devenit acum cel mai frumos loc din comună. O singură nedumerire au localnicii, la ce foloseşte toată osteneala, dacă prin gara din Cîmpulung la Tisa, nu mai trece trenul de mai bine de zece ani! ##VIDEO44884##
De ce gara lor arata ca scoasa din cutie, daca pe aici trenul nu mai trece de aproape un deceniu? Locuitorii din Campulung la Tisa ridica, nedumeriti, din umeri, la aceasta intrebare. Cladirea nou-nouta, pe care vopseaua sclipeste mai ceva ca zapada pe ulite, e ca un bibelou pe care se asterne praful.
In mod ciudat, gara uitata de lume are si angajati- impiegati de miscare, care sunt platiti sa intretina cladirea.
Ca tot veni vorba de bani, jumatate de milion de euro din bugetul de stat s-ar fi investit in aceasta gara, unde nu vezi nici tipenie de om. Asta in timp ce garile populate din restul tarii stau sa se prabuseasca peste calatori, iar trenurile- care se misca mai tot timpul cu viteza melcului, isi primesc pasagerii in vagoane jalnice. "S-a intentionat sa se aduca marfuri din Ucraina, de aia s-a renovat si gara, s-a facut si un gard de protectie pana la iesire din frontiera, de ce nu s-a mai pornit circulatia trenului, asta nu pot sa
va mai spun", a spus Ludovic Fechete -primar Campulung la Tisa
Investitia ar fi adus foloase daca dupa renovare, traficul feroviar de la granita cu Ucraina s-ar fi reluat. Pe acest tronson s-ar ajunge rapid in marile capitale europene, iar comuna ar prinde viata odata cu dezvoltarea economica. Dar momentan, totul este doar un vis frumos.
Desi le-am solicitat un punct de vedere reprezentantilor CFR, nu am primit un raspuns pana la momentul difuzarii acestei stiri.
Nu ne ramane decat sa ne intrebam daca de gara complet renovata se va bucura candva vreun calator. Ramane de vazut daca investitia facuta intr-o gara fara trenuri va aduce, vreodata, un profit.