In articol:
"Regretăm decizia preşedintelui Statelor Unite de a dispune stoparea finanţării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii", a declarat directorul Tedros Adhanom Ghebreyesus într-o conferinţă de presă online.
Gestionarea pandemiei de Covid-19 de către autorităţile sanitare mondiale va fi examinată "la momentul oportun", a asigurat miercuri directorul general al OMS, după decizia americană de a suspenda finanţarea organizaţiei.
"La momentul oportun, performanţele OMS în lupta contra pandemiei de Covid-19 vor fi analizate de statele membre ale OMS şi de organismele independente care asigură transparenţă şi responsabilitate", a indicat Tedros Adhanom Ghebreyesus la conferinţa de presă, subliniind că "acest lucru face parte din procesele obişnuite ale statelor membre".
Reacţii la decizia preşedintelui american Donald Trump de a suspenda contribuţia ţării sale pentru OMS au venit din partea mai multor oficiali.
Pentru secretarul general al ONU Antonio Guterres, nu este momentul de a reduce finanţarea operaţiunilor OMS sau a oricărei alte instituţii umanitare care luptă împotriva coronavirusului şi va exista întotdeauna timp pentru a studia după aceea "cum au reacţionat toţi aceia care au fst implicaţi în criză".
China şi-a exprimat "preocuparea", estimând că această decizie va slăbi capacităţile OMS şi va submina cooperarea internaţională contra epidemiei".
Citeste si: Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024- antena3.ro
Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, "regretă profund" decizia americană, afirmând că eforturile OMS "sunt mai necesare ca oricând pentru a ajuta la oprirea pandemiei".
OMS regretă decizia preşedintelui Trump de a opri finanţarea organizaţiei
În lupta contra pandemiei, "una dintre cele mai bune investiţii este de a întări Naţiunile Unite, în special OMS, care este subfinanţată, de exemplu pentru a dezvolta şi a distribui teste şi vaccinuri",
Franţa "regretă" decizia americană, potrivit purtătoruluid e cuvânt al guvernului Sibeth Ndiaye. Parisul speră la "o reîntoarcere la normalitate" pentru ca OMS să poată să-şi continue activitatea.
Regatul Unit "nu intenţionează să oprească finanţarea OMS, considerând că are un rol important în a lua măsuri cu privire la criza sanitară mondială", potrivit purtătorului de cuvânt al premierului Boris Johnson, el însuşi contaminat de virus. "Este esenţial ca ţările să lucreze împreună pentru a combate această ameninţare comună".
Citeste si: Premierul Orban, un nou anunț privind exporturile de grâu și porumb
Citeste si: Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024- antena3.ro
Citeste si: Câte teste pentru coronavirus face România pe zi? Răspunsul dat de ministrul Sănătății
Rusia a denunţat "o abordare foarte egoistă" din partea Statelor Unite şi a calificat-o drept "foarte alarmantă".
Bill Gates, unul dintre principalii donatori privaţi pentru OMS prin fundaţia sa, a caracterizat decizia americană "periculoasă în timpul crizei sanitare mondiale", afirmând că "dacă activitatea OMS este oprită, nicio altă organizaţie nu o va putea înlocui, lumea are nevoie de OMS".
Citeste si: Anuntul Bisericii despre voluntarii care urmau sa distribuie Lumina de Paste