Ozana Barabancea a primit acordul judecătorilor de a trece la executarea silită împotriva Operei Naționale Române, instituție care trebuie să-i plătească restanțe provenite după o recalculare salarială pe care aceasta a refuzat să o aplice pentru mai mulți angajați.
Instanța a dat dreptate încă de anul trecut mai multor angajați care au deschis un proces colectiv prin intermediul sindicatului din ONR.
Judecătorii au constatat că șefii instituției nu au aplicat o grilă salarială conform unei legi noi, care aducea unele beneficii financiare artiștilor. Printre aceștia s-a numărat și Ozana Barabancea, angajată de ani buni a Operei Naționale.
După aproape 10 luni, banii nu i-au intrat în cont, așa că Ozana s-a adresat din nou instanței pentru a primi acordul pentru executarea silită. Acesta a și venit după doar o ședință în cursul lunii mai și îi dă dreptul Ozanei să angajeze un executor pentru recuperarea banilor care instituția îi datorează.
Între timp, Ozana a mai câștigat un proces cu Opera Română și Ministerul Culturii. Ea trebuie să primească un spor de 15% la salariul pe două luni (septembrie și octombrie 2018) pentru condiții vătămătoare sau periculoase. Decizia nu este însă definitivă.