Pacientii doctorului Burnei nu stiu ce sa faca! Parintii multor copii programati in februarie pentru interventii solicita raspunsuri doctorului cercetat pentru luare de mita
Retinut initial de procurori, la inceputul lunii decembrie a anului trecut, doctorul Gheorghe Burnei este acuzat de luare de mita si de faptul ca efectua experimente pe pacienti.
Dupa ce a fost retinut, plasat in arest la domiciliu si apoi pus sub control judiciar, doctorul Gheorghe Burnei trebuie sa faca fata acum acuzatiilor procurorilor, care reclama luarea de mita si experimente pe pacienti in cazul celebrului ortoped. Cum Burnei are interzis sa profeseze, parintii pacientilor care apucasera sa fie operati de controversatul medic sau sa-si faca programare la el sunt bulversati acum si nu stiu ce sa faca.
"Am fost in noiembrie la dansul si ne-a programat in febriuare pentru internare si extragere tija, acum noi ce facem, unde mergem cu fetita? Poate cineva sa ne indrume, nu dorim sa operam copilul la altcineva. Poate la privat?", este doar unul dintre mesajele persoanelor aflate in aceasta situatie ingrata. "Poate cineva sa imi spuna unde il putem contacta pe domnul profesor doctor Burnei, pentru ca nu stim nimic de dansul si urma acum, in februarie, sa o opereze pe nepotica mea.
Multumesc mult!", a intrebat si mama unei fetite pe contul prietenilor doctorului Gheorghe Burnei. Foarte rapid, persoane apropiate familiei Burnei au si raspuns intrebarilor: "Buna seara, programati-va pentru luni, fiecare luni, la consultatie. Echipa este condusa de dl dr. Gavriliu, mergeti cu toate documentele pe care le detineti, pentru ca arhiva a fost "confiscata"; cred ca fiecare pacient a fost consiliat de catre un medic rezident, asa ca luati legatura cu acel rezident.
Multa sanatate, incredere ca totul va fi bine!".