Pagini din jurnalul Mădălinei Manole, scoase la iveală după 26 de ani. Dezvăluiri emoţionante, făcute de artistă

Fragilă, timidă şi dependenţa de succes. Aşa se autodescria Mădălina Manole într-o pagină de jurnal redescoperită după 26 de ani.

Author: M.C.B. vineri 07 decembrie 2018 , 10:46

DISTRIBUIE
acest articol

DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL Aa - Aa+

O pagină din jurnalul scris de Mădălina Manole, în care apar însemnări despre copilăria regretatei artiste, a fost redescoperită după 26 de ani.

Înscrisurile au fost publicate în premieră în 1992, în revista ”Mihaela”, condusă de caricaturistul Nell Cobar şi ulterior republicate în Adevărul de Weekend, în urmă cu 8 ani.

Pasajele despre „scolarita” Mădălina Manole arată o persoană marcată încă din copilărie de nevoia de apreciere a celor din jur.

Mădălina se autodescrie că fiind o faţă extrem de timidă, care s-a autodepăşit prin muzică. ”Povestea unei fetite”, aşa cum a apărut iniţial intitulat textul Mădălinei Manole, arată însă şi fragilitatea cântăreţei, care avea mereu nevoie de aprecierea celor din jur pentru a merge mai departe.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

"Într-o zi de septembrie, în urmă cu 18 ani, grupe de copii zgomotoşi, chemaţi de clopoţelul de la intrarea şcolii generale nr. 6 din Ploieşti, năvăleau în clasă luându-şi în primire cărţile şi caietele care aşteptau frumos înşirate pe bănci.

Printre copii, păşeşte în clasă I, o fetiţă slăbuţă că un fir de floare, stinghera, timidă, tăcută, puţin speriată. Hărmălaia din jur o face şi mai temătoare: cum o să se împace cu aceşti copii, cu aceşti „colegi" atât de gălăgioşi.

Din aceste gânduri o scoate o anumită rumoare.

De câteva minute, doamnă profesoară strigă catalogul, dar fetiţă-prinsă în gândurile ei-vede-aude totul că prin vis. Copiii din jur, când îşi aud numele, se ridica şi strigă tare „Prezent!". Unii mai răspund la câteva întrebări. Acum, doamnă rosteşte numele fetiţei. Trebuie să-l repete de câteva ori până ea se trezeşte, se ridica şi spune „prezent!". „Nu te-aud, fetiţo! Tu n-ai limbă? Răspunde, te rog, mai tare!".

Fetiţa repetă „prezent", dar cu aceeaşi voce sugrumată de timiditate. O timiditate de care ştia că nu va scăpa niciodată, pentru că s-a născut şi a crescut cu ea. „Ehei, faţă dragă", îi spune profesoară, „tu o să ai mari probleme cu vocea asta, din pricină timidităţii tale..." Dacă cei din jur o privesc cu zâmbete, făcând haz de ea, iată în faţă două fetiţe, Gabriela şi Milena, care îi transmit un semn de încurajare, de prietenie. „Chiar vom deveni prietene?", se întreabă fetiţă. „Vom vedea. Oricum, am atâta nevoie de prietenie!".

Sursă: a1.ro