Un avion Boeing 737 a emis o alertă de tip SOS când se afla deasupra Mării Tasmaniei, „la aproximativ o oră de destinație”. Piloții au sesizat că aeronava a rămas fără un motor, dar au reușit să ducă avionul cu bine pe aeroportul Sydney.
Citește și: Elena se afla în "avionul morții" și a postat un selfie cu un mesaj cutremurător
Avionul efectua un zbor de la Auckland (Noua Zeelandă) și avea la bord peste o sută de pasageri, potrivit unei purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă australiene.
Traseul dintre cele două cele mai mari orașe ale țărilor vecine durează de obicei aproximativ trei ore și jumătate, potrivit CNN.
Alertă pe aeroportul din Sydney
A fost alertă și în Sydney în momentul în care avionul a transmis mesajul de tip SOS.
Ambulanţe au fost desfăşurate de urgenţă miercuri pe aeroportul din Sydney, la sosirea unui avion al companiei Qantas.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: VIDEO- UPDATE: Tragedie aviatică în Nepal: un avion cu 72 de pasageri s-a prăbușit
Presa australienă a informat că aparatul se confrunta cu probleme la unul dintre motoarele sale.
Modelul Boeing 737-800 are două motoare şi poate ateriza în siguranţă cu unul singur.
Potrivit autorităţii australiene de reglementare în domeniul aviaţiei, un semnal SOS arată că "un avion este în grav pericol iminent şi necesită o asistenţă imediată".
Citește și: Imagini terifiante din timpul prăbușirii avionului cu 72 de pasageri în Nepal (VIDEO)
Aparatul, un Boeing 737-800, a aterizat în final în siguranţă pe o pistă a aeroportului din Sydney, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea publică ABC.