Tentativă de suicid la metrou! Stația Petrache Poenaru, închisă în urmă gestului extrem al unui călător. Cum se circulă acum în subteran
Incidentul a avut loc la primele ore ale dimineții, la una dintre stațiile de metrou din Capitală.
Incident cutremurător luni dimineața la stația de metrou Petrache Poenaru din Capitală! Circulația trenurilor a fost blocată în urma unei posibile tentative de suicid.
Trenurile au circulat în sistem pendulă între stațiile Dristor 2- Gara de Nord 1, linia 1 şi Republica- Eroilor 1, linia 1 timp de aproximativ o oră și jumătate. Ulterior, Metrorex a anunțat că circulația a fost reluată în condiții normale.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
„Astăzi, 2 septembrie 2024, la ora 05:48, în staţia de metrou Petrache Poenaru, linia 2 a avut loc o posibilă tentativă de suicid. În urma acestui eveniment regretabil, circulaţia trenurilor a fost reorganizată. Astfel, trenurile de metrou circulă în sistem pendulă între staţiile Dristor 2- Gara de Nord 1, linia 1 şi Republica- Eroilor 1, linia 1. Staţia de metrou Petrache Poenaru este închisă pentru intervenţie. Personalul Metrorex a anunţat SMURD pentru a interveni în acest caz”, se arată în informarea companiei.
Autoritățile abilitate și Metrorex deschid o anchetă în acest caz. Oamenii legii fac cercetări pentru a afla ce s-a petrecut cu exactitate în această dimineață la metrou și împrejurările în care a avut loc incidentul.