Când pandemia a început să se răspândească în întreaga lume, îndepărtatul arhipelag din Pacific și-a închis granițele, asigurându-se că virusul nu ajunge pe țărmurile sale. Asta s-a întâmplat timp de aproape doi ani întregi. În cele din urmă, Kiribati a decis redeschiderea în această lună, permițând unei instituții misionare să închirieze un avion pentru a aduce acasă 54 de cetățeni ai națiunii insulare.

Citeste si: Țara din Europa care NU recomandă vaccinarea anti-Covid a copiilor sub 12 ani

Mulți dintre cei aflați la bord erau misionari care părăsiseră Kiribati înainte de închiderea frontierelor, potrivit ABC News. Ei fac parte din mișcarea cunoscută în mod obișnuit sub numele de biserica mormonă.

Starea de dezastru, declarată în Kiribati 

Kiribati și alte câteva națiuni mici din Pacific au fost printre ultimele de pe planetă care au reușit să evite orice focar de virus, datorită locațiilor îndepărtate și controalelor stricte la frontieră.

Citeste si: O nouă variantă derivată din Omicron circulă în Europa

Oficialii au testat de trei ori fiecare pasager care s-a întors din Fiji, au cerut să fie vaccinați și i-au pus în carantină cu teste suplimentare când au ajuns acasă. Nu a fost de ajuns.

Mai mult de jumătate dintre pasageri au fost testați pozitiv pentru virus, care a intrat acum în comunitate și a determinat guvernul să declare starea de dezastru.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Primele 36 de cazuri pozitive din zborul menționat au crescut apoi la 181 de cazuri până vineri și s-a ajuns la transmitere comunitară.

Citeste si: Catalonia suspendă permisul sanitar. Autorităţile spun că e lipsit de orice eficacitate în faţa Omicron: singura restricţie care se menţine

Omicron a declanșat panica în insula din Pacific

Kiribati și alte câteva națiuni mici din Pacific au fost printre ultimele locuri de pe planetă care au evitat orice focar de virus, datorită locațiilor lor îndepărtate și controalelor stricte la frontieră. Dar apărarea lor nu pare să fie suficient de solidă în fața variantei extrem de contagioase Omicron.

„Este inevitabil. Va ajunge în fiecare colț al lumii”, a spus Helen Petousis-Harris, expert în vaccinuri la Universitatea din Auckland din Noua Zeelandă.

Citeste si: Doze booster împotriva COVID-19, aprobate în Australia pentru grupa de vârstă 16-17 ani

„Este o chestiune de obține suficient timp pentru a te pregăti și a vaccina cât mai mulți oameni.”

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Doar 33% dintre cei 113.000 de oameni din Kiribati sunt complet vaccinați, în timp ce 59% au primit cel puțin o doză, potrivit publicației științifice online Our World in Data. Ca multe alte națiuni din Pacific, Kiribati oferă doar servicii de sănătate de bază, deci stă foarte slab la capitolul Terapie intensivă.

Situată în Oceanul Pacific, Kiribati este un arhipelag compus din 33 de insule, dintre care 21 sunt locuite. Aproximativ 90% dintre locuitori trăiesc în grupul de insule Gilbert.

Citeste si: O nouă variantă derivată din Omicron circulă în Europa

Unul dintre cele mai puțin cunoscute lucruri despre Kiribati este faptul că este singurul stat situat în toate cele patru emisfere ale lumii. Țara se află pe linia ecuatorului, având teritorii și în emisfera sudică, și în emisfera nordică.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si