Anul trecut, europarlamentarul Alin Mituţă spunea că a anunțat că a sesizat Parchetul European cu privire la această situație. 

Reprezentanții Poliției au transmis printr-un mesaj oficial către România Liberă, citat de News.ro:a pus la dispoziţia Parchetului European toate documentele relevante cu privire la această achiziţie”, menționând că mașinile nu au fost încă recepționate.

Răspunsul Poliției Naționale a apărut după ce la începutul acestei săptămâni Europa Liberă a cerut mai multe informații cu privire la derularea acestui contract și dacă instituții de cercetare și control precum Direcţia Naţională Anticorupţie, Curtea de Conturi, Ministerul Transporturilor sau Comisia Europeană au cerut informații despre contractul pentru achiziționarea celor 600 de mașini marca BMW pentru Poliția Română.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) verifică achiziția Poliției din 2021

DNA verifică achiziția mașinilor care a avut loc în 2021, procedură în cadrul căreia s-a prezentat o singură ofertă după o primă etapă așuată. Surse judiciare au decla8rat în exclusivitate pentru România Liberă că DNA s-a autosesizat anul trecut în această situație și a deschis dosarul penal. De asemenea, sursele au mai spus că dosarul este în faza de rem, adică nu există niciun suspect în acest moment.

Europarlamentarul Renew Europe Alin Mituţă spunea în septembrie 2022 că a sesizat Parchetul European referitor la cumpărarea mașinilor marca BMW de către Poliția Română. 

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: El este Florin, polițistul care a salvat un bărbat dintr-un apartament cuprins de flăcări. Omul legii se afla în timpul liber

Am sesizat Parchetul European condus de Laura Codruţa Kovesi cu privire la achiziţia celor 600 de automobile de lux de către Inspectoratul General al Poliţiei Române. Aşa cum a fost descris deja în spaţiul public, licitaţia prin care au fost achiziţionate aceste maşini ridică suspiciuni serioase, caietul de sarcini fiind precis proiectat în aşa fel încât un singur producător auto să se califice”, spunea Alin Mituţă, într-un mesaj postat pe Facebook.

Lucian Bode a anunțat care au fost concluziile Corpului de Control 

În luna octombrie a anului 2022, ministrul de Interne, Lucian Bode, a prezentat care au fost concluziile Corpului de Control în cazul celor 600 de mașini BMW destinate Poliției: „ Corpul de Control al ministrului Afacerilor Interne a constatat următoarele: necesitatea achiziţiei este una reală şi evidentă.

Citește și: Caz șocant în Italia! Un român a primit interdicție de 500 de metri față de familia sa după ce i-a amenințat cu moartea

Poliţia Rutieră are nevoie imperativă de mijloace performante pentru atingerea obiectivului naţional de reducere a numărul de victime ale accidentelor rutiere. Toată documentaţia tehnică a fost întocmită, analizată şi agreată de către structurile de specialitate ale MAI, ale Ministerului Transporturilor, primind totodată şi girul unui evaluator extern al Băncii Europene de Investiţii.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Întregul proces de achiziţie publică s-a derulat de către autoritatea contractantă- IGPR- cu respectarea principiilor de obiectivitate, transparenţă şi legalitate, trecând prin toate filtrele instituţionale. Avizul de conformitate, fără de care nu se putea finalizat licitaţia, a fost dat de ANAP, autoritatea care supraghează toată achiziţiile din România”, a spus ministrul Lucian Bode în cadrul unei conferințe de presă.

Citește și: VIDEO. Momentul șocant în care o mașină Fiat 500 se răstoarnă de cinci ori. Ce au pățit pasagerii


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si