In articol:
- Primul scandal în care intră AUR după alegerile din 6 decembrie
- Cine este George Simion, liderul AUR
Controversatul partid AUR, formațiunea-surpriză care a intrat în premieră în Parlamentul României, susține că UDMR nu își are locul în principalul for democratic al țării și transmite că vrea modificarea Constituției pentru eliminarea partidelor etnice din Parlament.
Referitor la „declarațiile absurde ale lui Kelemen Hunor”, care consideră că AUR nu are ce căuta în Parlament, copreședintele AUR, George Simion, precizează, potrivit DC News: „ UDMR nu își are locul în Parlamentul României. Respectăm comunitatea maghiarilor din România și avem candidați etnici maghiari în AUR care intră în Legislativ.
Citeste si: Cine este în spatele lui George Simion, liderul partidului AUR?
Primul scandal în care intră AUR după alegerile din 6 decembrie
Un senator UDMR, Tanczos Barna, a făcut referire la atitudini ale unor lideri ai AUR, exprimându-și speranța că acestea se vor schimba. ”Noi am văzut câteva ieşiri ale liderilor sau ale persoanelor reprezentative ale acestui partid, noi considerăm că nu îşi au locul în secolul XXI într-un parlament democratic, dar decizia poporului este decizia poporului, decizia alegătorilor trebuie respectată”, a declarat senatorul UDMR.
Tanczos Barna a subliniat că, în cazul în care AUR intră în Parlamentul României, ”nu pot decât să sper că îşi vor schimba atitudinea faţă de comunitatea maghiară din România”.
La rândul său, președintele UDMR, Kelemen Hunor a declarat că ”Nu era nevoie de o astfel de forţă în Parlament, dar cetăţenii au rezolvat această problemă şi vom vedea ce se va întâmpla mai departe şi cum se va comporta acest partid în Parlament, dar din punctul meu de vedere, nu era nevoie de aşa ceva în Parlamentul României, în 2020”.
Reacția AUR nu s-a lăsat așteptată. AUR va demara o campanie națională pentru modificarea Constituției "în sensul interzicerii formațiunilor politice pe criterii etnice".
Cine este George Simion, liderul AUR
George Simion şi partidul AUR reprezintă surpriza alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020. În acest context, mulţi români se întreabă cine este George Simion şi cine se ascunde în spatele liderului partidului AUR.
Cine este în spatele lui George Simion, liderul partidului AUR? Există multe presupuneri privind răspunsul la această întrebare. Ceea ce ştim este că George Simion este un activist civic și politician român care militează pentru Unirea României cu Republica Moldova.
Despre George Simion nu sunt prea multe informaţii publice, el fiind cunoscut drept liderul platformei unioniste Acţiunea 2012, participând la mai multe mitinguri peste Prut pro-Unire, unele dintre acestea fiind soldate cu incidente. De altfel, George Simion a fost şi expulzat de autorităţile din republica Moldova, având o perioadă interdicţie de a intra pe teritoriul ţării.
George Simion se trage dintr-o familie din Focșani, Vrancea, acolo unde s-a născut și a copilărit. Locuiește în București și este necăsătorit. George Simion este considerat indezirabil pe teritoriul Republicii Moldova, având cinci interdicții de intrare pe teritoriul acestui stat. Pentru prima dată, George Simion a primit interdicție pe 16 decembrie 2014.
"Şi eu vreau unirea, dar nu orchestrată de circari şi de zevzecii serviciilor secrete unite cu Moscova, în duh şi spirit. Există două variante în cazul lui George Simion, spun anumite surse din instituţiile specializate. Fie junele unionist face jocul Moscovei, fie al unui serviciu secret românesc. Tertium non datur.”, scria jurnalistul Marius Ghilezan în România Liberă, octombrie 2016.