Pastila anti-COVID de la Pfizer este foarte eficientă. Anunțul a fost făcut de către companie
Vineri, 5 noiembrie 2021, laboratorul farmaceutic american Pfizer a anunţat că pastila sa împotriva coronavirusului are o eficienţă de 89% în prevenirea riscului spitalizării sau morţii, potrivit primelor rezultate ale studiilor clinice, relatează AFP.
Medicamentul dezvoltat de Pfizer este al doilea care demonstrează eficacitate împotriva COVID-19 și primul creat special pentru a ataca virusul care provoacă boala respiratorie.
Potrivit sursei citate, pastila crată de compania Pfizer pare a fi mai eficientă decât varianta similară dezvoltată de Merck, care a fost deja autorizată în Marea Britanie și care așteaptă undă verde din partea autorităților de reglementare din SUA.
Reprezentanții companiei Pfizer au anunțat că un consiliu independent de experți care monitorizează studiul său clinic a recomandat ca acesta să fie oprit mai devreme decât era programat, pentru că beneficiile medicamentului s-au dovedit
a fi foarte convingătoare. Astfel, compania intenționează să trimită datele cât mai curând posibil la Administrația națională pentru Medicamente și Alimente (FDA) pentru a solicita autorizația de utilizare în Statele Unite.
Riscul spitalizării și al morții din cauza COVID-19 a fost redus cu 89%
”Analiza intermediară a arătat o reducere cu 89% a riscului spitalizării din cauza COVID-19 şi a decesului din orice cauză, în comparaţie cu un placebo, la pacienţi trataţi în trei zile de la apariţia simptomelor”, anunţă într-un comunicat Pfizer.
Medicamentul, care a fost denumit Paxlovid, blochează înmulțirea particulelor de coronavirus ajunse în organism, ceea ce reduce severitatea simptomelor.
Doar 0,8% dintre persoanele care au început tratamentul în trei zile de la îmbolnăvire au ajuns la spital și niciuna nu a murit. Din păcate, 7% dintre cei care au primit placebo au fost ulterior internate sau au murit.
Medicamentul produs de Merck are o eficacitate de 50%
Luna trecută, Merck & Co. a prezentat propriul medicament experimental, după ce un studiu a arătat că reduce riscul de spitalizare și de decese cu 50% la pacienții cu Covid-19 cu forme ușoare sau moderate, care fac parte din categoriile de risc.