Close sidebar
Close sidebar

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER): “Anul acesta nu vor exista tratamente şi vaccinuri eficiente împotriva Coronavirusului”

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER): “Anul acesta nu vor exista tratamente şi vaccinuri eficiente împotriva Coronavirusului. Putem evita în următoarele luni şi mai ales în sezonul rece o catastrofă sanitară şi economică doar purtând masca, distanţându-ne şi practicând igiena mâinilor”.

Mircea Pop,


DISTRIBUIE
acest articol

PRIMER  - care reuneşte cele mai importante 19 situri de fabricaţie de medicamente din ţară – atrage atenţia că deşi s-au făcut progrese importante în ultimele 4 luni în descoperirea şi dezvoltarea unor tratamente şi vaccinuri eficiente împotriva SARS-CoV-2 există încă multe obstacole în parcursul punerii acestora pe piaţă. “Se lucrează la foc continuu la peste 100 de soluţii de tratament sau vaccinare împotriva Coronavirusului, însă cercetătorii au nevoie de mai mult timp pentru a finaliza studiile clinice şi a trage o concluzie cu privire la eficienţa pe termen lung a acestor soluţii”, a precizat Dr. Dragoş Damian, Director Executiv PRIMER.

Chiar dacă în acest moment sunt finalizate o serie de studii clinice care demonstrează eficiența unor vaccinuri, rezultatele acestora nu oferă deocamdată date concludente cu privire la durata şi intensitatea efectului imunologic. De asemenea, a devenit dificilă şi găsirea unui tratament medicamentos, în special pentru formele uşoare şi medii ale bolii, pentru că a scăzut numărul pacienţilor înrolaţi în studii clinice, în același timp cu limitarea răspândirii virusului din ultimele luni.

Citeste si: Judeţele cu cele mai multe cazuri de coronavirus

Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: Boala bizară de care suferă o tănără de 25 de ani. Riscă să moară dacă este sărutată și poate mânca doar 2 alimente- antena3.ro

Aşadar, în acest moment, singura modalitate de a preveni răspândirea infecţiei este de a practica măsurile recomandate de autorităţile şi specialiştii din întreaga lume, şi anume portul măştii, distanţarea individuală şi igiena mâinilor. “Virusul SARS-CoV-2 a intrat în comunitate şi se răspândeşte cu repeziciune, în primul rând deoarece nu sunt respectate recomandările autorităţilor şi specialiştilor”, a completat oficialul PRIMER.

Nu există nicio îndoială că în 2021 şi 2022 vom avea pe piaţă foarte multe soluţii pentru a lupta împotriva COVID-19, care vor ajuta ca viaţa noastră să intre în normalitate.

Până atunci însă, trebuie să privim cu maximă seriozitate contribuţia şi responsabilitatea fiecăruia dintre noi la limitarea răspândirii bolii. “Pentru 2020,  masca, distanţarea, spălarea şi dezinfectarea  mâinilor sunt singurele măsuri  capabile să evite o catastrofă sanitară şi economică în România. Haideţi să le practicăm”, a mai adăugat Damian.

Citeste si: Ce spune Administrația Prezidențială despre imaginile în care Klaus Iohannis apare fără masca chirurgicală

Din  PRIMER  fac parte cele mai importante 19 fabrici de medicamente din ţară: AC HELCOR, ANTIBIOTICE, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, FITERMAN PHARMA, GEDEON-RICHTER, INFOMED FLUIDS, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA CC, POLISANO PHARMACEUTICALS, ROPHARMA, SANTA SA, SLAVIA PHARM, TERAPIA-SUN PHARMA, TIS PHARMACEUTICAL, VIM SPECTRUM, ZENTIVA.

Citeste si: Vaccinul pentru Covid-19 al Universităţii Oxford ar putea fi disponibil de la sfârşitul anului 2020

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI