Patronii stației GPL din Crevedia, trimiși în judecată. Acuzațiile care le sunt aduse lui Cosmin Stîngă și Ionut Doldurea
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii stației GPL din Crevedia, care a explodat în august 2023, au fost trimiși în judecată și sunt acuzați de comiterea a trei infracțiuni.
Author: Elena Tasca miercuri 12 iunie 2024 , 11:43
În luna august a anului 2023, o stație GPL din Crevedia exploda. În urma deflagrației puternice, cinci persoane au murit, iar peste 50 de persoane au fost grav rănite.
La aproape un an distanță de la tragedie, patronii stației GPL din Crevedia au fost trimiși în judecată. Cosmin Stîngă și Ionuț Doldura sunt acuzați de comiterea a trei infracțiunii.
Patronii stației GPL din Crevedia au fost trimiși în judecată
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea au fost trimiși în judecată, fiind acuzați de comiterea a trei infracțiuni. Cei doi sunt patronii stației GPL din Crevedia, care a explodat în luna august a anului 2023.
Ce doi patroni sunt acuzați lipsa măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
„În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, în calitate de asociați și administratori în drept și în fapt ai unei societăți comerciale, în mod sistematic, au promovat în cadrul societății o politică de funcționare a acesteia grefată pe încălcarea repetată a dispozițiilor legale în materia securității
și sănătății în muncă, precum și a celor privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL, la punctul de lucru neautorizat amplasat în comuna Crevedia. Astfel, a fost autorizată și impulsionată desfășurarea de activități de descărcare a produsului GPL din cisterne auto, autorizate ADR, în rezervoare cisternă, neautorizate ADR, precum și utilizarea unei pompe mobile improvizate, neautorizate, în condițiile inexistenței unor proceduri de lucru autorizate pentru realizarea activităților de descărcare/ încărcare GPL.
Toate acestea s-au desfășurat într-o locație neautorizată situată într-o zonă puternic populată, fapte care au creat premisele producerii la data de 26 august 2023, în intervalul orar 18:48-21:46, a unei prime explozii urmată de un incendiu, în contextul apariției unui defect de etanșare pe unul dintre furtunurile de transvazare/alt reper, ce a condus la crearea unor nori de GPL în amestec cu aerul, în diverse concentrații, inclusiv în domeniul de explozivitate – în conjuncție cu o sursă eficientă de aprindere, precum și premisele propagării incendiului și producerii unei succesiuni de alte 8 explozii a unor nori de vapori”, a
precizat Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un comunicat.