In articol:
- ”Când au fost găsiți, au fost găsiți pe fundul lacului”
- Trei dintre copii au fost duși la spital, însă au murit la scurt timp
Frații Samuel Butler, în vârstă de șase ani, și Finlay Butler, în vârstă de opt ani, au murit împreună cu vărul lor Thomas Stewart, în vârstă de 11 ani, și Jack Johnson, în vârstă de zece ani, pe 11 decembrie anul trecut, după incidentul de la Babbs Mill Lake din Kingshurst, Solihull, lângă Birmingham.
”Când au fost găsiți, au fost găsiți pe fundul lacului”
Toţi patru au căzut în apă, după ce gheaţa pe care se aflau s-a spart. Finlay a fost primul care a alunecat şi a căzut în apa îngheţată, urmând ca ceilalţi băieţi să sară în ajutor, încercând să-l scoată la suprafaţă. În mod tragic, însă, copiii au rămas captivi sub gheaţa lacului.
Mai multe echipaje de salvare au ajuns la faţa locului la ora 14:00. Ofiţerii de poliţie au ignorat inclusiv ordinele de siguranţă şi au format un lanţ uman pentru a intra în apă, într-o încercare disperată de a scoate băieţii în viaţă, la mal.
Trei dintre copii au fost duși la spital, însă au murit la scurt timp
Inspectorul șef detectiv James Edmonds, de la poliția din West Midlands, a declarat: „Locația este cunoscută sub numele de Babbs Mill Lake. Este un lac destul de mare. Acest incident tragic implică do uă grupuri de copii, nu se cunoșteau. S-au întâlnit acolo. Jack era afară să se joace. Jack și prietenii săi se aflau în zona parcului de skate când au decis că vor să meargă în zona lacului pentru a arunca cu pietre.
Citește și: Eroi la 8 și 12 ani. Doi băieți au salvat un copil de la înec
Potrivit martorilor, copiii puteau fi auziţi ţipând şi urlând din apă după ajutor. Echipajul de la salvare a format un lanţ uman până la locul unde credeau că băieţii au căzut sub gheaţă.
Citește și: Un bărbat a fost găsit decedat în bazinul portuar din Mangalia. Polițiștii au deschis o anchetă
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
„Există o zonă de gheață de unde poți vedea că se rupe”, a adăugat inspectorul şef James Edmonds. „ Nu ar fi trebuit să se joace acolo. Au fost încercări de a-i salva, îngreunate de condiţiile actuale. Ultima persoană de la capătul lanţului avea apa până la bărbie. Temperatura de afară era de 5 grade, apa evident mult mai rece. Şi -au folosit mâinile pentru a sparge gheaţa. La ora 14:50 au sosit pompierii. La 14:56 Jack, Tom și Sam au fost găsiți sub apă. Li s-au administrat primele măsuri de resuscitare pe malul lacului. La 15:05 a fost găsit şi Fin... S-au dus să se joace pe gheață. Din motive necunoscute, gheața s-a spart. S-a fragmentat și asta a dus la căderea băieților prin gheață și în apa rece. Efectele temperaturii apei ar fi contribuit în mod semnificativ la imposibilitatea băieților de a rămâne la suprafaţă. Este o tragedie îngrozitoare, transmitem condoleanţe familiilor ”.
Alex Shapland, de la Serviciul de Pompieri din West Midlands, a spus că echipajele au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-i salva pe băieți, dar starea în care se aflau era critică: „Apa era extrem de rece. Când intri în apă la acea temperatură, corpul tău intră în șoc, ceea ce face foarte dificil ca orice tratament aplicat să funcționeze. Nu am fi putut face mai mult în timpul de care dispuneam”.