Patru indivizi sunt arestați pentru tâlhărie, după ce au jefuit un bărbat și l-au lăsat în pădure
Patru persoane au fost arestate preventiv pentru tâlhărie calificată și furt calificat. Aceștia au drogat un bărbat.
Victima celor patru bărbați a fost drogată și dusă într-o pădure, unde a fost și jefuită.
Omul nu mai ține minte nimic.
Totul s-a întâmplat în seara zilei de august, atunci când o femeie a apelat la 112 și a spus că soțul ei a fost drogat.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: O femeie a fost tâlhărită în scara unui bloc. Poliția Capitalei a publicat prima imagine cu suspectul
„Bărbatul de 29 de ani a reclamat faptul că, din momentul consumului de alcool, nu își mai amintește nimic și s-ar fi trezit a doua zi într-un loc necunoscut, respectiv în pădurea din Băița, fără bunurile personale. Ajungând la domiciliu, a constatat faptul că i-au fost sustrași din locul unde își ținea banii suma de 1.000 de euro”, arată reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.
„În continuarea cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, cu sprijinul Brigăzii de Operațiuni Speciale Cluj-Napoca au fost identificate cinci persoane bănuite de comiterea faptelor, fiind vorba de două femei de 17 și 35 de ani, respectiv trei bărbați de 21, 37 și 47 de ani, toți din Satulung”, mai arată Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș.
Citeste si: Patru persoane au fost acuzate că i-au furat unui traficant coletul cu droguri