Patru oameni, printre care si un copil de 6 ani, spulberati de o tanara soferita. Impactul a fost surprins de camerele de supraveghere
Accident devastator in judetul Buzau. Camerele de supraveghere au surprins momentul in care 4 oameni, inclusiv un copil de 6 ani, au fost spulberati de o soferita neatenta. Tanara de 23 de ani a pierdut controlul volanului si a patruns ca o ghiulea, in parcarea unui centru de dezmembrari auto. Va avertizam, urmeaza imagini care va pot afecta emotional.
Imaginile cu impactul sunt absolut socante. Oamenii care vorbesc in fata unui centru auto nici nu se asteapta la nenorocire. Intr-o fractiune de secunda sunt pur si simplu spulberati.
Priviti cum masina rosie se roteste pe sosea ca un titirez. Sub ochii acestui martor soferita pierde controlul volanului, patrunde pe contrasens si ia pe capota victimele. Barbatul din spatele gardului este inspaimantat si fuge din calea prapadului.
Este incredibil ce se intampla imediat dupa accident. Soferita iese, buimaca, din masina. O ia numaidecat la fuga, dupa ce o ruda de-a victimelor o ameninta ca o ia la bataie.
Tanara conducea pe drumul national dintre Buzau si Ramnicu Sarat. In timpul unei depasiri, a pierdut controlul volanului si a patruns pe contrasens. De aici, toata nenorocirea.
COPIL GRAV RANIT
4 persoane a ranit grav soferita neatenta. Intre ele, un copil de numai 6 ani, care venise cu familia la un centru de dezmembrari auto.
Ambulanta i-a preluat imediat pe raniti. Medicii erau in apropiere, la un alt accident ce se petrecuse cu jumatate de ora inainte. Cei 3 adulti au fost loviti la cap si la picioare, iar copilul are rani la bazin. In schimb, soferita de 23 de ani care a provocat nenorocirea, a scapat nevatamata.
Politia a deschis un dosar penal pentru vatamare corporala, iar tanara va fi chemata la audieri.