In articol:
Pasagerii care se aflau luni într-un tren care circula pe raza orașului Chicago au trecut prin clipe de groază! Din senin, un individ a început să tragă cu arma.
Oamenii legii au fost alertați după ce bărbatul a apăsat de mai multe ori trăgaciul și a împușcat mortal patru persoane.
3 dintre victime au pierit pe loc. A patra persoană s-a stins la spital
Autoritățile au ajuns în scurt timp la trenul în care s-a dezlănțuit iadul, care se afla în stația Forest Park. Trei dintre persoanele împușcate erau deja decedate în momentul în care polițiștii au ajuns la tren. Cea de-a patra persoană a fost transportată de urgență la spital, dar, din păcate, și aceasta a pierit la scurt timp după ce a ajuns la unitatea medicală.
Toate victimele erau pasageri în trenul din Statele Unite. La scurt timp după incidentul de luni, un suspect a fost identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere și a fost arestat de dimineață.
„Victimele erau toate pasageri ai acestui tren. A fost găsită o armă”, a declarat şeful adjunct al poliţiei din Forest Park, Christopher Chin, într-o conferință de presă, notează AFP.