Close sidebar
Close sidebar

Paznicul care a anuntat o bomba in cladirea Globalworth Tower din Bucuresti s-a ales cu dosar penal

Barbatul care a sunat, joi, la 112 şi a anunţat că în clădirea Globalworth Tower de pe Calea Floreasca, în care lucra ca paznic, se află o bombă, a fost preluat de poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, suspectul fiind audiat pentru infracţiuni la legea privind combaterea terorismului.

,


DISTRIBUIE
acest articol

Bărbatul a recunoscut acuzaţiile, iar anchetatorii nu au dispus măsuri preventive împotriva lui. Paznicul, care ar fi susţinut că a vrut să facă o glumă, potrivit unor surse din Poliţie, este cercetat pentru infracţiuni la legea 535/2004 privind privind prevenirea şi combaterea terorismului, scrie news.ro.

" Alarmarea, prin orice mijloace şi fără un motiv întemeiat, a unei persoane fizice sau juridice ori a unei colectivităţi, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sau de menţinere a ordinii publice, cu privire la folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecinţe deosebit de grave, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă ”, se arată în articolul 38 al legii în cauză.

Potrivit surselor citate, apelul la 112 a fost făcut de paznic, joi, în jurul orelor 14.00

chiar din zona în care se află clădirea de birouri.

Cercetările s-au desfăşurat pe două planuri- o parte dintre poliţişti au verificat clădirea din punct de vedere pirotehnic, iar o altă echipă de anchetatori s-a concentrat pe identificarea persoanei care a apelat numărul unic de urgenţă.

Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 13.55, sesizarea fiind trimisă mai departe Serviciului Pirotehnic din Poliţia Română.
Clădirea de birouri, care are 26 de etaje şi se află în cartierul Floreasca, în Sectorul 2 al Capitalei, a fost evacuată. De asemenea, zona a fost împrejmuită, circulaţia rutieră fiind îngreunată. După verificările pirotehniştilor, angajaţilor li s-a permis să revină în clădire.

Clădirea Globalworth Tower este a doua cea mai înaltă clădire din România. Are 26 de etaje la suprafaţă şi trei niveluri de subsol, 638 de locuri de parcare şi o suprafaţă desfăşurată de 58.262
de metri pătraţi şi a fost dată în folosinţă în 2016, o parte din clădire fiind încă liberă.

Citeste si: Cod galben de PLOI torențiale, descărcări electrice și GRINDINĂ! Care sunt județele afectate?- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI