Pe ce dată este sărbătorit Sfântul Ilie? Află ce tradiții și superstiții sunt legate de această sărbătoare! Ce nu este bine să faci în această zi sfântă?

Pe ce dată este sărbătorit Sfântul Ilie?

Potrivit calendarului creștin ortodox, Sfântul Ilie este sărbătorit în fiecare an în luna iulie. Anul acesta, Sfântul Ilie este prăznuit pe data de 20 iulie. Această sărbătoare este marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox.

Conform tradiției creștine, Sfântul Ilie este aducătorul de ploi, în special în perioadele secetoase, dar este considerat și protectorul tuturor aviatorilor. 

Povestea Sfântului Ilie spune că în momentul în care acesta a venit pe lume, tatăl său a văzut mai mulți oameni îmbrăcați în alb, care îl înveleau pe Sfântul Ilie în scutece de foc și îi dădeau să mănânce o flacără. Încă din copilărie, Sfântul Ilie era un copil crendicios, petrecându-și foarte mult timp rugându-se. 

Legenda mai spune că, Sfântul Ilie a înfăptuit mai multe minuni în timpul vieții sale. Astfel, una dintre acestea este cea legată de văduva care și-a pierdut copilul. Se crede că Sfântul Ilie a întâlnit o văduvă și a rugat-o pe aceasta să îi facă o pâine, iar în schimb, i-a promis că va avea ulei și făină până când se va termina seceta. Iar la câteva zile după acest moment, fiul văduvei a murit, iar ea l-a acuzat pe Sfântul Ilie că i-ar fi ucis copilul.

Atunci, Sfântul Ilie a suflat de trei ori deasupra trupului neînsuflețit, iar băiatul a înviat. 

Citeste si: Postul Sf. Petru şi Pavel 2022: Când începe şi ce nu ai voie să faci în această perioadă?

Pe ce dată este sărbătorit Sfântul Ilie? Este una dintre cele mai mari sărbători ale verii

Pe ce dată este sărbătorit Sfântul Ilie? Este una dintre cele mai mari sărbători ale verii

[Sursa foto: doxologia.ro]

Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Ilie

Se spune că în pe timp de secetă, Sfântul Ilie a salvat de la moarte poporul din Israel.

El a trăit în Regatul de Nord al Israelului, care la acel moment se afla sub domnia regelui Ahab.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În tradiția populară se mai spune că, Sfântul Ilie mână un car de foc în timpul furtunilor și trimite fulgere și tunete în special către cei păcătoși. 

Mai mult, în ajunul zilei, când este sărbătorit Sfântul Ilie, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Iar dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie ele visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi. Astfel, dacă în vis vedeau cânepă uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.

Citeste si: Ce nu se face, sub nicio formă, de Sânziene 2022? Sărbătoare mare

Pe ce dată este sărbătorit Sfântul Ilie? Este una dintre cele mai mari sărbători ale verii

Pe ce dată este sărbătorit Sfântul Ilie? Este una dintre cele mai mari sărbători ale verii

[Sursa foto: crestinortodox.ro]

În trecut, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot de Sfântul Ilie, erau adunate plantele pentru vrăji şi farmece.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

De Sfântul Ilie, femeile, aducea busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.

În această zi, se duc mere la biserică și se dau de pomană pentru cei trecuți la cele veșnice, deoarece până în această zi, nu se cade nimănui a mânca din ele, căci trebuie întâi să se dea de sufletul morților. Mărul este pomul Sfântului Ilie, de aceea nu se mănâncă mere până-n această zi.

Se mai spune că până la sărbătoarea de Sfântul Ilie nu este bine să se scutură merele și nici nu se bat unele de altele, căci pot veni furtuni mari, tunete, fulgere și piatră. E considerat belșug să scuturi mărul în ziua de Sf. Ilie. (Sursa: Mitologie Românească)

Din bătrâni se mai crede ca dacă va tuna în ziua de Sf. Ilie, vor seca alunele și toate poamele vor fi viermănoase. De ziua lui, Sfântul Ilie umblă să trăznească dracii. În această zi l-a lovit așa de rău pe Tartorul dracilor, încât i-a scos un ochii. De atunci se spune că sunt bani de aur pe Pământ, căci ochiul căzând pe jos, s-a prefăcut în ban de aur.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si