De obicei,  Paștele ortodox și Paștele catolic   se sărbătoresc la date distincte, la o diferență de șapte zile. 

Când pică Paştele în 2023?

Paştele este o sărbătoare extrem de importantă pentru creștini, a cărei dată este variabilă şi în jurul căreia sunt fixate alte sărbători, precum Rusaliile.

Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n.

Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară. 

Paștele ortodox 2023  este în data de 16 aprilie, iar Pastele catolic se sărbătorește în 9 aprilie.

Dacă această duminică se suprapune Paştelor iudeilor (14 Nisan – a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic), sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare.

Postul Paștelui, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea, în popor, este numit, în general, Postul Mare şi aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesianice.

Citeste si: Minivacanţa de Sf. Maria 2022: Câte zile libere vom avea în august?

Când pică Paştele Ortodox în anii 2023 și 2024, dar și în următorii opt ani, până în 2030

 

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Paștele Ortodox 2023 – 16 aprilie

Paștele Ortodox 2024 – 5 mai

Paștele Ortodox 2025 – 20 aprilie

Paștele Ortodox 2026 – 12 aprilie

Paștele Ortodox 2027 – 2 mai

Paștele Ortodox 2028 – 16 aprilie

Paștele Ortodox 2029 – 8 aprilie

Paștele Ortodox 2030 – 28 aprilie

Care sunt zilele libere de Paște 2023?

Paștele este sărbătorit în fiecare an de creștinii de pretutindeni. Românii sunt din ce în ce mai curioși de zilele libere din anii care vin.

 

  • Vinerea mare – zi liberă legală
  • Prima zi de Paște – zi liberă legală
  • A doua zi de Paște- zi liberă legală

 

Există anumite domenii de activitate în care angajații nu pot beneficia de zilele libere legale, însă, potrivit Codului Muncii angajatorii trebuie să le ofere alte zile libere în următoarele 30 de zile sau compensații financiare, care înseamnă salariu dublu pentru zilele respective.

 

Citește și: Postul Crăciunului 2022 începe marți, 15 noiembrie. Ce nu ai voie să faci în această perioadă?


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si