Izvorul Tămăduirii 2024: Tradiții și obiceiuri pentru 10 mai
Vezi ce tradiții există pentru sărbătoarea Izvorului Tămăduirii în anul 2024. Iată pe ce dată pică în acest an sărbătoarea închinată Maicii Domnului.
Izvorul Tămăduirii este una dintre sărbătorile importante închinate Maicii Domnului. Anul acesta, Izvorul Tămăduirii pică pe data de 10 mai 2024, în prima vineri de după Paște, în Săptămâna Luminată. Această sărbătoare nu are dată fixă, ci depinde de ziua în care pică Paștele.
Iată informații interesante despre această sărbătoare, dar și tradiții există pentru această zi importantă.
Această sărbătoare dedicată Maicii Domnului ne aduce aminte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului.
Tradiția spune că un orb a primit vederea după ce s-a spălat cu apa sfințită dintr-un izvor din apropierea Constantinopolului. Omul orb a ajuns la izvor datorită împăratului Leon, neîncoronat încă, care a împlinit descoperirea făcută de Maica Domnului. Maica Domnului i-a spus acestuia că izvorul este aproape de el și tot ce trebuie să facă este să meargă prin pădure „și, luând cu mâini apa tulbure, potolește cu ea setea orbului și unge cu ea ochii lui cei întunecați”, conform crestinortodox.ro
Citește și: Săptămâna Mare în 2024: Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi
După ce Leon a ajuns împărat, el a ridicat pe locul unde s-a petrecut minunea o biserică cu numele „Izvorul Tămăduirii”. În acest loc, el a primit vindecare de o boală grea. Împăratul Justinian a ridicat în semn de mulțumire o biserică mai mare.
Aceasta a fost ulterior distrusă, în anul 1453.Izvorul Tămăduirii există și în zilele noastre, iar creștinii care merg la Istanbul (numele nou al cetății Constantinopolului), se pot ruga și se pot închina în acest locaș de cult.
În ziua sărbătorii Izvorului Tămăduirii, creștinii merg la biserică la Sfânta Liturghie și participă la sfințirea apei (slujva Agheasmei Mici), pe care o pot bea pe tot parcursul anului.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Cu Agheasma de la Izvorul Tămăduirii se pot stropi pereții caselor, animalele din gospodării și pământurile în această zi de sărbătoare.
Preoții sfințesc izvoarele, fântânile și stropesc casele, dar și pe credincioși cu Agheasma Mică, conform wowbiz.ro
Se spune că dacă stropim cu apa sfințită de la Izvorul Tămăduirii grădinile și livezile, anul va fi unul rodnic.
Este bine ca credincioșii să bea agheasma, chiar și dacă nu am mâncat, dis-de-dimineață.
De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe.
Citește și: Tradiții de Sf. Gheorghe în 2024: Ce nu este bine să faci în această zi sfântă?
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
La slujba de sfințire, preoții îi stropesc pe creștini cu apa sfântă și cântă următorul cântec: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău”. Se spune că acesta ar avea rol purificator, iar relele ar fi alungate cu ajutorul său.
Tradiția spune că bolnavii care beau Agheasma Mică de dimineață, înainte de a mânca, se însănătoșesc.
Mai există o tradiție numită „înfrățitul” care este un legământ între băieți sau un legământ între fete. Scopul acestuia este ajutorul reciproc. Această tradiție poate fi împlinită și de persoanele mai înaintate în vârstă, după care își vor spune surate, veri, verișoare, fârtați, iar apoi se vor comporta de parcă ar fi rude. Este evidențiată „legătura până la moarte”.
Se spune că apa sfințită va proteja recoltele de grindina care ar putea cădea.
Este recomandat ca în această zi de sărbătoare, creștinii să se roage în biserici care poartă numele acestei sărbători.