Ion Iliescu a avut parte de o copilărie grea în Oltenița, mama părăsindu-l la vârsta de un an, în timp ce tatăl i-a murit în închisoare. Fostul președinte al țării, ajuns azi la 90 de ani, a vorbit o singura dată pe larg despre copilăria lui din Oltenița, orașul natal, într-o scrisoare adresată la începutul anilor 90 jurnalistului Cornel Nistorescu.
“Adevărul este că împrejurările vieţii au făcut ca, la vârsta de un an, să fiu abandonat de propria-mi mamă, care nu s-a interesat niciodată de soarta mea. Nu i-am reproşat niciodată nimic, dar nici nu am băgat-o vreodată în seamă. Am convieţuit cu ţiganii, de care nu mă deosebeam deloc, în Olteniţa. Şi erau ţiganii muncitori, care o duceau cel mai greu, şi erau lăutarii, care erau aristocraţia ţigănească.
Petreceam mult timp prin casele lor, mai ales că arătam cam la fel ca puradeii lor”, a povestit Iliescu.
”N-am apucat să-mi cunosc toate neamurile, ştiu însă că bunelul, Vasili Ivanovici, era bolşevic, fost puşcăriaş, evreu fugit din Rusia deoarece era urmărit şi persecutat de poliţia ţaristă, sinistra Ohrana. Progresist de felul său, bunicul s-a stabilit la Olteniţa în jurul anului 1895, unde a intrat argat şi băiat de prăvălie la un grec, zis Ţăndărică, care avea locanta pe strada Ion
Heliade Rădulescu nr. 1 (fosta Ţigănie, nr. 4). Probabil după 1900, pentru a se integra şi a se deosebi de mulţimea de muscali care se pripăşiseră prin zonă, Vasili Ivanovici şi-a schimbat numele în Iliescu”, rememora Iliescu.
Foarte atașat de tatăl lui, Ion Iliescu a fost afectat de moartea acestuia în detenție, viitorul șef de stat fiind înfiat, la doar 9 ani, de mătușa lui, Aristița.
“Eu am fost un autodidact, iar copilăria mi-am petrecut-o în casa bunicului – Vasile Iliescu (Ivanovici) – la Olteniţa, cum am zis, tata fiind la închisoare. Până să intre la închisoare pentru vederile sale progresiste, tatăl meu a fost singurul care a urmat cele patru clase elementare şi cursurile Şcolii de Arte şi Meserii din Olteniţa”, mărturisea Iliescu în respectiva scrisoare.
Astăzi, casa din Oltenița în care și-a petrecut copilăria fostul președinte nu mai există, acum mai bine de 40 de ani pe acest loc ridicându-se un rând de blocuri în locul maghernițelor existente. Oamenii locului știu că acolo a crescut Ion Iliescu, dar mai mult din auzite, pentru că nu există fotografii ale cartierului de după război. ” Eu l-am votat prima dată, apoi nu l-am mai votat, că-mi plăceau alții, dar sunt mândru că un om din Oltenița a ajuns în fruntea țării. Să fie sănătos, că văd că n-are mari probleme la 90 de ani”, ne-a declarat un locatar din blocul ridicat pe locul fostei case a familiei lui Ion Iliescu.