O femeie a murit în luna aprilie 2022, după ce fostul soț a intrat cu mașina în piciorul unei pasarele pietonale din cartierul Pipera. Atunci, acesta nu purta centură de siguranță, iar impactul i-a fost fatal.
Cu toate astea, anchetatorii au observat atunci că nu existau urme de frânare, iar carosabilul era uscat.
Inițial, bărbatul în vârstă de 41 de ani ar fi răspuns că „a omorât-o”, după care s-ar fi corectat și ar fi spus că „nu a omorât-o, dar a fost șicanat”. Așadar, acela a fost momentul care a ridicat semne de întrebare oamenilor legii, care imediat au început cercetările.
La scurt timp, planul individului a fost demascat, în telefonul său fiind găsite mesaje de amenințare cu moartea. Certurile dintre ei erau foarte dese, în condițiile în care acesta o bănuia că are o relație amoroasă cu șeful ei.
De altfel, femeia i-ar trimis, din greșeală, un mesaj de dragoste, iar acesta a fost orbit de furie, notează Gândul.
Bărbatul a fost condamnat la 22 de ani de închisoare pentru omor calificat.
Chiar și imaginile de pe camerele de supraveghere au surprins impactul intenționat. Chiar și cu câteva zile în urmă individul ar fi trecut prin zonă, mai exact pe lângă piciorul de pasarelă și ar fi încetinit în dreptul acestuia.
În ziua respectivă bărbatul ar fi mers cu o oră înainte de a o lua de acasă pe fosta soție, pe acel traseu, de la locuința mamei victimei și până în Pipera. Atunci, el circula cu o viteză de 75-80 de kilometri pe oră, iar mai apoi a mărit viteza intenţionat, a virat dreapta și a intrat în capul de pod.
Oamenii legii au luat în calcul și posibilitatea în care bărbatul să fi fost depresiv și să fi luat mai multe pastile cu efect calmant. Această variantă a fost demontată, deoarece nu putea să accelereze în timp ce dormea.