Cîțu, despre creșterea pensiilor: „Depinde de execuţia bugetară”
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat joi că mărirea pensiilor depinde de execuția bugetară.
„Dacă, în ceea ce priveşte creşterea pensiilor, care erau în bugetul iniţial, am spus foarte clar că depinde de execuţia bugetară. Vom vedea cum merge execuţia bugetară. Presiunile pe buget sunt foarte mari. Ne uităm la toate categoriile de cheltuieli importante din buget. Trebuie să facem o reevaluare şi vom veni cu o soluţie în zilele următoare. Deficitul a crescut semnificativ şi, repet, trebuie să fim toţi solidari în acest moment”, a declarat Cîțu.
Citeste si: Orban: Rectificarea bugetară este în curs de analiză
Ministrul Finanțelor a anunțat că banii pentru dublarea alocațiilor nu sunt incluși în buget, iar acest lucru va genera o presiune suplimentară.
„La alocaţii lucrurile au fost clare. Dublarea alocaţiilor nu a fost făcută la timp, deci nu sunt bani incluşi în buget, în acest an. Vom vedea cum evoluează lucrurile, dar o astfel de promisiune în acest moment... Cei care au făcut această dublare a alocaţiilor nu au indicat sursa de finanţare nicăieri. Am tot cerut această sursă de finanţare, de unde să luăm banii şi nu ni s-a spus.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Florin Cîțu: „Avem o creştere a cheltuielilor doar după câteva săptămâni”
În acest moment când toate ţările din lume sunt în competiţie, se calcă în picioare pentru a găsi finanţare pentru deficite bugetare record, faptul că aceşti bani nu sunt incluşi în buget, creează o presiune suplimentară. Aici trebuie să fim clari: dublarea alocaţiilor nu este cuprinsă în buget.
Una e să cuprinzi sumele în buget, alta e să le şi plăteşti. De aceea, fac un apel la Parlamentul României să termine cu proiectele populiste, pentru că pe hârtie toţi putem să promitem, dar trebuie să şi livrăm, iar contextul internaţional este foarte dificil în acest moment pentru finanţare” a mai spus ministrul Finanțelor.Citeste si: Angajat al Ministerului Justiţiei, confirmat cu coronavirus
Fostul ministrul al Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat în februarie că pensiile vor avea o creștere e 40% începând cu 1 septembrie 2020.