Pensiile sub 3.000 de lei ar putea scăpa de impozitare. Veste excelentă pentru pensionari
Veste bună pentru sute de mii de pensionari care au pensii sub 3.000 de lei. Un proiect de lege al alianței de guvernare propune ca toate pensiile sub 3.000 să aibă impozit zero.
Pensii 2024. Parlamentarii unuia dintre partidele aflate la guvernare au anunțat care sunt prioritățile legislative ale începutului de an, printre acestea aflându-se și eliminarea impozitelor în cazul pensiilor sub 3.000 de lei.
"Avem drept obiectiv în noua sesiune parlamentară adoptarea legii, pe care am iniţiat-o, referitoare la creşterea pragului de la care se impozitează pensiile de la 2.000 lei la 3.000 lei", a explicat șefa grupului liberal din Camera Deputaților.
Măsura propusă de PNL, unul dintre cele două partide aflate în arcul de guvernare, are șanse bune să devină lege în următoarele luni, mai ales în contextul unui an electoral.
Cum sunt impozitate pensiile în prezent
Ministerul Muncii a precizat recent faptul că impozitarea pensiilor nu s-a schimbat în 2024. Pensiile sub 2.000 de lei nu sunt impozitate, iar impozitul este de 10% din diferența ce depășește pragul menționat.
Impozitul este de 10% din diferența ce depășește 2.000 de lei. "De exemplu, o pensie de 2.800 de lei este impozitată cu 80 de lei. O pensie de 4.000 de lei este impozitată cu 200 de lei", au spus oficialii din minister.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat că noua lege a pensiilor oferă românilor garanția că, în fiecare an, pensiile vor fi majorate, prin intermediul unui articol prevăzut în lege, cu rata inflației la care se adaugă jumătate din câștigul salarial mediu brut.
Pensii recalculate pentru toți românii!
"Este foarte important ca românii să ştie că în 2024, după cum au constatat, toate pensiile cresc, fiindcă de la 1 ianuarie avem o creştere a punctului de pensie, de la 1785 de lei la 2032 de lei, o creştere a indemnizaţiei minime sociale, de la 1125 de lei la 1281 de lei, şi avem deja pusă în aplicare, parţial, noua lege a pensiilor care a apărut în Monitorul Oficial pe 4 decembrie, care la articolul 84, alineatul 3, ne spune că în fiecare an pensiile românilor se vor majora cu
inflaţie plus jumătate din câştigul salarial mediu brut"
"Aceasta este garanţia că nu se va mai întâmpla ca în alţi ani, fiind dacă vom urmări evoluţia punctului de pensie vom vedea că au fost ani în care pensiile românilor nu au crescut deloc, de exemplu între 2009 şi 2013, dar şi în 2020-2021, sau au fost majorate în luna septembrie.
Şi atunci, noua lege a pensiilor vine cu un mecanism care spune clar când şi cu cât cresc pensiile românilor", a precizat ministrul Muncii.