In articol:
Poliţiştii şi procurorii fac, joi, percheziții în Bucureşti şi Teleorman, într-un dosar de înșelăciune. Şapte administratori ai două societăţi comerciale ar fi indus în eroare 88 de persoane, în urma intermedierii unor transporturi de mărfuri în spaţiul intracomunitar, prin intermediul unui site. Prejudiciul se ridică la un milion de lei.
„În această dimineaţă, 30 martie 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice- Sector 5 pun în executare 12 mandate de percheziţie domiciliară şi 7 mandate de aducere, în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Teleorman, într-un dosar penal în care se fac cercetări privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune”, a
Ce au transmis autoritățile
Sursa citată a precizat că, în perioada ianuarie- octombrie 2022, 7 administratori ai două societăţi comerciale ar fi indus în eroare 88 de persoane, în urma intermedierii unor transporturi de mărfuri în spaţiul intracomunitar, prin intermediul unui site de profil.
„Probatoriul administrat a relevat faptul că, folosind mijloace frauduloase, bănuiţii ar fi contractat servicii de transport marfă, iar după prestarea acestora, contravaloarea facturilor fiscale emise de către persoanele vătămate nu era achitată sau achitată parţial. Din cercetări, s-a stabilit că prejudiciul cauzat este de aproximativ 1.000.000 de lei”, mai anunţă poliţiştii.
În baza mandatelor de aducere, persoanele vizate vor fi conduse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Citește și: VIDEO- Reacția unei mame când a fost informată că fiica ei se droga la școală: "Poate se parfuma"
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.