Percheziții de amploare au loc marți dimineață într-un mega-dosar de combaterea migrației ilegale "camuflate" ca forță de muncă.

UPDATE. A fost ridicat și dus la audieri de procurorii DNA Timiș comisarul-șef de poliție Claudiu Perian, fostul șef al Biroului pentru Imigrări Caraș-Severin.

Persoana dusă la audierile DNA are o vechime de peste 25 de ani în MAI, din care 20 de ani în cadrul structurii de imigrări din vestul țării. 

"La final de carieră mă simt împlinit și am senzația că am încheiat această carieră cu capul sus", spunea Perian la momentul pensionării.

Mega-operațiunea DNA și DIICOT vizează o grupare de foști și actuali angajați MAI.

Conform anchetatorilor, a fost generată ”o stare de pericol la adresa securităţii naţionale, ca urmare a favorizării pătrunderii pe teritoriul României a unor cetăţeni străini, cu potenţial risc terorist”.

Au obţinut avize de muncă cu încălcarea procedurilor legale 1.181 de cetăţeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh. Pentru un aviz de muncă, migranţii ar fi plătit între 500 – 1.000 de euro, iar, cu cât termenul pentru obţinerea acestuia era mai scurt, cu atât preţul solicitat devenea mai mare, ajungând chiar şi la 5.000 – 6.000 de euro pentru o persoană. 

Peste 2000 de migranți, aduși ilegal în țară

Peste 2.000 de persoane au fost aduse în țară de la începutul acestui an sub paravanul unor angajări la diferite firme, deși scopul muncitorilor a fost acela de a ajunge in țări din Occident.

Citește și: "Simt că suntem mai aproape ca niciodată". O femeie și-a obligat mama și fratele să mănânce din cenușa bunicii lor. Totul a început, de fapt, ca o farsă

Sub coordonarea DIICOT Caras-Severin, peste 60 de percheziții se desfășoară simultan în Timiș, Caras-Severin, Arad, Bihor, Sibiu și Capitală.

Este cea mai mare operațiune de combatere a migrației ilegale de la începutul acestui an.

Cum funcționa rețeaua ilegală de migranți

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, migranții, care provin din Pakistan, Bangladesh și India, plăteau între 3.000 și 5.000 de euro pentru a obține documente de intrare legală în România, precum și contracte de muncă pentru obținerea dreptului de ședere în țară noastră.

Odată ajunși legal în România, așa-zișii muncitori erau preluați, de cele mai multe ori, direct de pe aeroportul Henri Coandă din București de către membrii unor filiere de traficanți și cazați, apoi erau transportați spre vestul României.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Aici așteptau momentul în care să fie îmbarcați în TIR-uri cu destinația Europa vestică.

Ce a transmis DIICOT marți dimineață

Acţiunile procurorilor DIICOT se desfăşoară în coordonare cu cele ale procurorilor DNA care efectuează cercetări într-o cauză penală ce are ca obiect comiterea unor infracţiuni de corupţie aflate în legătură directă cu infracţiunile cercetate de procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Caraş Severin.

Redăm mai jos comunicatul DIICOT:

"La data de 04.06.2024 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Biroul Teritorial Caraş-Severin împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, cu sprijinul BCCO Timişoara, SCCO Arad, BCCO Oradea, BCCO Alba-Iulia, SCCO Sibiu, BCCO Cluj, BCCO Craiova, BCCO Piteşti, BCCO Bucureşti, pun în aplicare un număr de 67 mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţelor Caras-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Argeş, Sibiu şi municipiului Bucureşti într-un dosar penal vizând săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de migranţi, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, facilitarea şederii ilegale în România şi spălarea banilor.

Din investigaţiile efectuate a reieşit că, în cursul anului 2022 pe fondul apariţiei unui nou mod de operare vizând traficul de migranţi (introducerea acestora în România cu vize de muncă, dar în scopul real de a le facilita trecerea către ţări din spaţiul Schengen), un suspect, fost angajat al MAI, a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat prin intermediul a 7 societăţi comerciale (din care cinci cu acelaşi domiciliu fiscal) la care au aderat şi alte societăţi comerciale, parte dintre acestea controlate de un alt suspect (colonel în rezervă), care ulterior pensionării a dezvoltat o metodă de obţinerea unor beneficii materiale substanţiale prin intermediul unei firme înfiinţată în scopul recrutării forţei de muncă din străinătate.

Probatoriul administrat a relevat că în intervalul 2022- iunie 2024, gruparea de crimă organizată, formată dintr-un număr de peste 37 de suspecţi, cetăţeni români şi străini şi 7 grupuri de firme însumând 31 de societăţi comerciale cu sediile în Caraş-Severin, Timiş şi Arad a acţionat pe teritoriul României, în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.

Activitatea infracţională s-a desfăşurat pe şase paliere, respectiv: unul format din liderii grupurilor de firme, urmat de persoanele din imediata apropiere a acestora şi care îndeplineau diferite funcţii în cadrul societăţilor, un altul format din foste şi actuale cadre ale M.A.I., un palier constituit din reprezentanţii de drept şi de fapt ai unor firme din judeţul Caraş-Severin racolate în acelaşi scop infracţional iar ultimele două paliere formate din alţi membri ai grupului de crimă organizată, unii având sarcina de a permite folosirea imobilelor din proprietate lor ca locaţie pentru stabilirea domiciliului persoanelor ce primeau aviz de muncă în România, iar ceilalţi ocupându-se de transportarea şi transferarea migranţilor sosiţi în România cu intenţia de a pătrunde ulterior pe teritoriul altor state membre UE.

Din actele de urmărire penală a rezultat că administratorii sau asociaţii societăţilor comerciale au stabilit legături cu recrutorii din plan extern, iar angajaţii cetăţeni români, membrii ai grupului infracţional, au avut sarcina obţinerii pentru persoanele recrutate a avizelor de muncă şi a vizelor pentru dreptul de şedere în România. În acest scop au racolat angajaţi cu putere de decizie sau foşti angajaţi cu influenţă asupra funcţionarilor din cadrul birourilor Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Hunedoara ale Inspectoratului General pentru Imigrări, generând astfel o stare de pericol la adresa securităţii naţionale ca urmare a favorizării pătrunderii pe teritoriul României a unor cetăţeni străini cu potenţial risc terorist.

Până la acest moment, s-a stabilit că grupul infracţional a obţinut eliberarea de avize de muncă cu încălcarea procedurilor legale pentru un număr de 1.181 cetăţeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh (peste 80%), dar şi din Sri Lanka, India, Nepal şi Sudan, parte dintre aceştia părăsind România pentru a se îndrepta spre state europene mai dezvoltate economic, fără a avea vreun contact cu firma care i-a recrutat.

De asemenea, s-a stabilit că membrii grupului infracţional organizat, utilizând relaţii cu lucrători ai Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin bazate pe acte de corupţie, au facilitat şederea pe teritoriul României a unor cetăţeni străini ale căror vize expiraseră şi trebuiau returnaţi în ţara de origine.

Din investigaţiile efectuate a rezultat că pentru un aviz de muncă migranţii au plătit sume cuprinse între 500- 1000 euro, iar cu cât termenul pentru obţinerea acestuia era mai scurt, cu atât preţul solicitat devenea mai mare, ajungând chiar şi la 5000- 6000 euro pentru o persoană.

Astăzi sunt puse în executare şi aproximativ 40 de mandate de aducere, suspecţii urmând a fi conduşi pentru audieri la sediul DIICOT- Biroul Teritorial Caraş-Severin.

Acţiunea este realizată cu sprijinul poliţiştilor Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, I.T.P.F. Timişoara, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, jandarmilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş, Grupării de Jandarmi Mobilă "Glad Voievod" Timişoara şi specialiştilor din cadrul DIICOT Serviciul Teritorial Timişoara.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Suportul de specialitate este asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT şi Direcţia de Operaţiuni Speciale din IGPR".

Percheziții de amploare și în dosarul de la Constanța și București

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au pus în aplicarea patru mandate de percheziție domiciliară, două mandate de aducere sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel Constanța într-un dosar de trafic de migrație. 

În urma perchezițiilor au fost identificate telefoane mobile, laptopuri, harduri externe, sistem desktop PC, stick-uri de memorie USB care au fost folosite la săvârșirea faptelor, precum și înscrisuri ce fac obiectul cercetărilor.

Citește și: VIDEO- Polițiști înjunghiați de migranți, noaptea trecută. Cum s-a petrecut, de fapt, incidentul tragic

În cauză, au fost vizate diferite locații de pe raza municipiului București și Constanța, arată Poliția de frontiera într-un comunicat de presa.

Cine sunt suspecții din dosar

Cei doi suspecți, cetățeni români, sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți, fals în înscrisuri sub semnătură privată și participație improprie la fals intelectual sub forma instigării și complicității.

Persoanele implicate sunt suspectate că au racolat cetățeni ai unor state din Orientul Mijlociu și au obținut avize de muncă prin prezentarea la Inspectoratul General pentru Imigrări unor înscrisuri false pe numele unor societăți comerciale în cadrul cărora se atesta că urmează să fie angajați.

Documentarea activității infracționale s-a realizat cu sprijinul lucrătorilor Serviciului pentru Imigrări al județului Constanța din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări și  acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Brigada Operațiuni Speciale Constanța.

Au loc percheziții de amploare în București și Constanța într-un dosar de trafic de migranți

Au loc percheziții de amploare în București și Constanța într-un dosar de trafic de migranți

[Sursa foto: Politia de frontiera]

Știre în curs de actualizare


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si