Percheziții de amploare au loc, joi dimineață, în municipiul București și în 36 de județe din țară. Polițiștii de la Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează 103 percheziții domiciliare într-un dosar de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și contrabandă calificată, informează IGPR într-un comunicat de presă.
Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au documentat în perioada iulie – noiembrie 2021 activitatea infracțională a unei persoane juridice, cu sediul în Ungaria, care, prin intermediul unui site web, ar fi comercializat arme și muniție către persoane fizice pe teritoriul României.
Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar, din depozitul situat pe teritoriul Ungariei, ar fi fost livrate armele și munițiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat, care introduc bunurile în țară, fără a declara acest fapt autorităților vamale și fără a îndeplini condițiile solicitate de legislația națională în acest domeniu.
După introducerea pe teritoriul României a armelor și a munițiilor, livrarea către cumpărătorul final s-ar fi realizat prin interpunerea altor firme de curierat rapid, acuză polițiștii.
Acțiune de amploare în întreaga țară
În activități sunt angrenați peste 300 de polițiști specializați în cercetarea infracțiunilor la regimul armelor și al munițiilor din cadrul structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și criminaliști și luptători de intervenție și acțiuni speciale.
Activitățile se desfășoară în județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.