Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au acționat în coordonare cu autorități judiciare din Republica Moldova și beneficiind de sprijinul Eurojust (Agenția Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală).
Citește și: Noi detalii în cazul gemenilor care abuzau bebeluși. A fost deschis un nou dosar pentru fiii unui avocat celebru din Timiș
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, se efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada
iulie 2021-septembrie 2022.
Descinderi în 5 puncte de frontieră
În cursul zilei de 17 ianuarie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 31 locații situate pe raza județelor Iași, Vaslui, Botoșani, Galați, Neamț și Bihor din care cinci sunt puncte de trecere a frontierei, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
Citește și: Acuzații de luare de mită la Primăria Lupeni. Un consilier juridic a fost trimis în judecată de DNA
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, a Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și a Direcției de Operațiuni Speciale.
"Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare", se mai spune în comunicatul DNA.
Dosar de corupție urmărit de peste 1 an
Potrivit ofițerilor SPIA din Republica Moldova, investigațiile comune au fost efectuate pe parcursul a mai mult de un an de zile, fiind documentați angajați ai Serviciului Vamal și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Potrivit presei locale, marți dimineața au loc percheziţii la Biroul Vamal de la Albița, dar și la Biroul Vamal de la Sculeni.
Reprezentanții Direcției regionale Vamale Iași au declarat că sunt verificate documente, dar deocamdată nu se știe motivul percheziției. Sunt vizate mai multe persoane.
Și în urma cu câteva săptămâni, DNA a descins și la Biroul Vamal Iași, condus de Dănuț Bolohan. Acesta, dar şi alţi trei funcţionari de la Vama Iaşi au fost acuzaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de luare de mită pentru favorizarea unor firme ce se ocupau de importarea unor
produse textile, încălţăminte şi parfumuri contrafăcute din Turcia.