Procurorii DNA fac, joi, 16 percheziții în municipiul București şi în judeţele Braşov, Ilfov şi Argeş, într-un dosar ce vizează suspiciuni de corupție în atribuirea unor contracte de achiziții publice. Este vizată şi o instituție publică.
Ce au transmis autoritățile în acest caz
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Braşov, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni corupție şi asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2022, în legătură cu atribuirea preferențială a unor contracte de achiziții publice”, anunță,
joi, DNA.
Citește și: VIEO- Noi acuzații pentru Tristan Tate: procurorii susțin că acesta a instigat la violență. Ce a declarat milionarul
Sursa citată a precizat că, urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt făcute percheziții domiciliare în 16 locații situate pe raza municipiului București şi a județelor Braşov, Ilfov şi Argeş, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăți comerciale.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro
Citește și: Percheziții informatice în cazul Monicăi Cioată, victima avocatului Felecanu
Citește și: Directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli”, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi al Direcţiei Generale Anticorupţie.
Citește și: Percheziții în Bihor! 30 de persoane sunt suspectate că au înscenat accidente rutiere pentru a încasa asigurări